În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Concert caritabil de colinde la Centrul Luxab
În preajma sărbătorilor de iarnă, Asociația creștină „Sfântul Ierarh Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva” organizează sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 17:00, la Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice Luxab, un concert de colinde intitulat „Taina Nașterii”, ajuns la ediția a V‑a. Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și are un caracter caritabil, fiind destinat sprijinirii copiilor aflați în grija DGASPC Sector 2.
La acest concert vor participa Grupul psaltic al Mănăstirii Pantocrator, condus de protopsaltul Marian Știrbei; Grupul psaltic al Asociației „Sfântul Ierarh Alexandru și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, dirijat de diaconul Teodor Marin; Grupul de chitariști „Amicii”, condus de Costin Retea; și Corul Academic „Divina Armonie”, oferind publicului un recital de colinde și muzică psaltică de excepție.
Evenimentul va fi prezentat de Adriana Ene, realizatoare Radio TRINITAS și TRINITAS TV.
Cu această ocazie, cei prezenți pot aduce un moment de bucurie în viața unui copil, printr‑o donație în contul RO03BTRLRONCRT0T1501E601. Orice donație transformă sărbătorile unui copil, aducându‑i căldură, zâmbete și lumină.



.jpg)
