Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, județul Ialomița, a găzduit miercuri, 17 decembrie, cea de‑a 16‑a ediție a concertului de colinde „Hristos Se naște, slăviți‑L!”,
Patriarhul României a fost colindat la Reședința Patriarhală
Tradiția străveche a colindatului, prin care se vestește Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, continuă și anul acesta pe Colina Bucuriei. Primele cete de colindători au sosit la Reședința Patriarhală din București astăzi, 18 decembrie, în cursul serii, fiind întâmpinate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul „Sfinții Români”. Preafericirea Sa i‑a binecuvântat pe vestitorii Nașterii Domnului și le‑a oferit daruri la plecare.
Seara de colinde a fost deschisă de Corul „Diaconia” al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Alături de membrii corului a participat și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La finalul momentului artistic, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i‑a felicitat pe colindători și le‑a adresat un cuvânt de binecuvântare, subliniind importanța colindelor tradiționale românești în păstrarea credinței și a identității spirituale a poporului român și a explicat proveniența refrenului „Flori de măr”.
„În secolul al IV‑lea, Nașterea Domnului era serbată odată cu Botezul Domnului, până în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că noi am preluat data de 25 decembrie de la Biserica Latină, Apuseană. Dar, înainte, sărbătoarea Nașterii Domnului se ținea împreună cu Botezul Domnului, adică cu Epifania. Aceasta avea loc la începutul anului, dar nu în ianuarie, deoarece lunile ianuarie și februarie sunt două luni artificiale, adăugate de Iulius Cezar. Înainte de a fi adăugate aceste două luni, care fac trimitere la doi zei păgâni, Ianuar și Februar, anul avea numai 10 luni, nu 12. Astfel, Nașterea Domnului cădea în prima lună a anului, adică în martie, când înfloreau merii”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, a evoluat grupul de colindători din clasa a II‑a a Școlii Gimnaziale Nr. 79 din București, coordonați de Denisa Bucur, profesor pentru învățământ primar. Așezați în jurul bradului frumos împodobit, elevii au interpretat colinde tradiționale românești. La finalul momentului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i‑a felicitat și le‑a adresat un cuvânt de binecuvântare, apreciind atât portul popular, cât și repertoriul ales.
„Sunteți o bucurie pentru părinți, pentru școală și pentru Biserică. Vă dorim sărbători fericite, să fiți sănătoși și voioși! Vă felicităm și pentru frumoasele costume populare pe care le‑ați îmbrăcat, ca unii care iubiți tradițiile noastre românești”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Al treilea grup de colindători a fost Grupul psaltic „Tronos Junior”, coordonat de psaltul Ioan Balaban, aflat sub egida Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale. Acesta a interpretat, de asemenea, o serie de colinde bizantine. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i‑a felicitat pentru armonia cu care au interpretat cântările de vestire a Nașterii Domnului.
„Ne bucurăm că voi aduceți multă bucurie Bisericii, dar și școlii și, mai ales, familiei din care veniți. Și, sigur, cultivați vocile pentru a-i încânta pe credincioși în biserică, dar și în diferite ocazii, unde voi aduceți vestea cea bună a iubirii milostive a lui Hristos pentru oameni. Vă felicităm pe dumneavoastră și pe domnul Balaban, dirijorul vostru, și vă dorim sărbători fericite, întru mulți și binecuvântați ani!”, le‑a urat, la final, Preafericirea Sa.
Al patrulea grup de colindători a fost corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, dirijat de părintele prof. Simiraș Constantin, cadru didactic al instituției de învățământ. Aceștia au interpretat colinde, acompaniați de chitară și alte instrumente muzicale. La final, Întâistătătorul Bisericii noastre i‑a felicitat pentru interpretarea lor plină de dăruire și sensibilitate, apreciind armonia și bucuria cu care au vestit Nașterea Domnului.
„Aici cântările sunt frumoase, tradiționale, dar și cu o anumită creativitate originală. Vă felicităm, vă apreciem și vă dorim să aveți sărbători fericite, sănătate și bucurie, să fiți bucurie pentru școală, pentru familie mai ales și pentru misiunea Bisericii”, a spus Preafericirea Sa.
Cetele de colindători au mulțumit Preafericirii Sale pentru primire şi i‑au oferit aranjamente florale, primind la plecare, fiecare în parte, daruri din partea Patriarhului României.






.jpg)
