Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfințirea ansamblului parohial din Dorobanț, județul Iași

Sfințirea ansamblului parohial din Dorobanț, județul Iași

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Mihail Vrăjitoru - 22 Septembrie 2025

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 21 septembrie 2025, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Dorobanț, județul Iași.

La slujbă au participat numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi, care s‑au alăturat în rugăciune ierarhului și soborului de preoți și diaconi.

Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhul, împreună cu preoții și credincioșii, a sfințit noul ansamblu parohial, alcătuit dintr‑o casă socială, o capelă mortuară și un Altar de vară.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale textului rânduit pentru această duminică, chemându‑i pe credincioși la întărirea credinței și la trăirea în comuniune cu Hristos: „Prăznuirea de astăzi ne cheamă și pe noi să nădăjduim în Domnul, să‑L cunoaștem așa cum ni S‑a descoperit: Dumnezeu Atotputernic, pe de‑o parte, și Același Dumnezeu care vine să slujească omului, să spele picioarele ucenicilor Săi, care Se lasă scuipat fără ca pământul să se cutremure, care Se lasă răstignit. Și acest legământ nu‑l facem doar venind în fața preotului, ci angajându‑ne și noi în fața Domnului că vom trăi creștinește. De aceea ne întreabă: «Te lepezi de Satana?» și de toată uneltirea lui, de toată trufia lui și de toate poftele lui. «Mă lepăd.» «Te unești cu Hristos?» «Mă unesc cu Hristos.» Și după ce omul alege să se lepede de toată lucrarea minciunii și a seducției cu care diavolul lucrează în lume, abia atunci legământul curat cu Domnul se împlinește. Și, în apa Botezului, omul primește putere să trăiască în această lume”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Dănuț Rotariu a primit „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, ca semn de recunoaștere pentru implicarea sa în ridicarea și amenajarea ansamblului parohial. De asemenea, mai mulți binefăcători și susținători ai lucrărilor au primit diplome de vrednicie.

Ansamblul poartă numele părintelui Dimitrie Bejan, mărturisitor al temnițelor comuniste și fost duhovnic al părintelui paroh. Alegerea denumirii are o semnificație aparte, întrucât anul acesta se împlinesc 30 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Dimitrie Bejan. Așezământul are o suprafață de 132 mp și cuprinde sala de mese, bucătăria, precum și o cameră mortuară cu acces separat. În completarea ansamblului parohial a fost construit un Altar de vară în formă octogonală, cu o suprafață de 40 mp.

Evenimentul a adus multă bucurie comunității din Dorobanț, fiind încununarea eforturilor comune ale parohiei, autorităților locale și enoriașilor, dar și un prilej de aducere aminte și cinstire a memoriei unuia dintre marii duhovnici români.