Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfințirea unei capele militare din județul Neamț

Sfințirea unei capele militare din județul Neamț

Galerie foto (12) Galerie foto (12) Știri
Data: 30 Martie 2026

Ofițerii și cadrele militare ale Batalionului 634 Infanterie din Piatra Neamț au participat duminică, 29 martie, la slujba de târnosire a Capelei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, săvârșită de Înalt­prea­sfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

În Duminica a 5-a din Postul Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca, militarii și credincioșii pre­zenți au trăit momente de binecuvântare și bucurie duhovnicească prilejuite de resfințirea lăcașului de cult din incinta unității. Slujba sfin­țirii și Sfânta Liturghie au fost săvâr­șite de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan în capela închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit textul evanghelic rânduit pentru această duminică, subliniind una dintre cele mai subtile ispite ale omului contemporan: conștiința superiorității personale. 

„Putem spune că cea mai mare ispită, care ne distruge pe mulți, este așa-numita conștiință a superio­ri­tății personale, o superioritate pe care ne dorim cu tot dinadinsul să ne fie recunoscută. Facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a o impune. Este o superioritate care, de fapt, domină, învinge, dar nu convin­ge. Cea mai mare virtute a omului este să-l înțeleagă pe celălalt, să aibă o atitudine de jertfă pentru aproapele, fie el mare sau mic. Omul superior este cel care iubește necondi­țio­­nat, este cel care înțelege slăbiciu­ni­le altora, este cel capabil să ierte atunci când se cuvine a ierta și să descopere calea cea mai potrivită, uneori prin autoritate, alteori prin îngăduință, pentru ca aproapele, fie mare, fie mic, să fie adus la mărturie”, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

În cadrul Sfintei Liturghii, Înalt­preasfinția Sa l-a hirotonit întru diacon pe teologul Marian-Florin Agrăpinei, pe seama Parohiei Dragalina, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani. 

În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul unității militare, preotul capelan Daniel Dosoftei a primit, din par­tea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, distincția „Crucea Sfântul Ierarh Iosif Dosoftei”. De asemenea, lt. col. Silviu Veleșcu, lt. col. Ovidiu Pădurariu și plt. adj. (rez.) Cezar Harabagiu au primit aceeași distincție pentru mireni. La final, preotul capelan Daniel Dosoftei a adresat un cuvânt de mulțumire.

Între anii 2022 și 2026 au fost realizate lucrări de reabilitare și înfrumusețare la capela cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheor-­ghe” a UM 01407, Batalionul 634 Infanterie „Jozef Piłsudski”, din orașul Piatra Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț.