În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Simpozioane dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi la Galaţi
În apropierea zilei de pomenire a Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii şcolilor teologice, dar şi ai învăţământului în general, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate o serie de evenimente cultural-educaţionale, în cadrul cărora elevi şi studenţi au dezbătut alături de profesorii lor aspecte semnificative din viaţa, opera şi învăţăturile celor trei „Mari dascăli ai lumii şi Ierarhi”: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
În ziua pomenirii aducerii în Constantinopol a cinstitelor moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, joi, 27 ianuarie, după oficierea Sfintei Liturghii, în capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a fost organizat simpozionul intitulat „Sfinţii Trei Ierarhi - modele de rugători pentru tineri”, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
Manifestarea a reunit, fizic şi online, sub conducerea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, elevi şi profesori de la mai multe instituţii de învăţământ din municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, care au prezentat şi discutat aspecte din viaţa şi lucrarea Sfinţilor Trei Ierarhi, ca adevărate modele pentru cei aflaţi în formare, pentru familiile lor şi pentru societatea de astăzi.
În cuvântul de binecuvântare, ierarhul a vorbit despre exemplul oferit de Sfinţii Trei Ierarhi, arătând că educaţia bună trebuie să fie rod al efortului comun, al conlucrării şi al iubirii sincere dintre dascăli şi elevi, precum şi faptul că pentru o dezvoltare armonioasă, tinerii trebuie să se hrănească din tezaurul teologiei, al culturii, al educaţiei şi al iubirii de Dumnezeu şi de aproapele.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adus în capela Seminarului gălăţean o raclă în care se păstrează fragmente din cinstitele moaşte ale mai multor sfinţi, aflată în patrimoniul sacru al paraclisului Reşedinţei eparhiale.
Un eveniment similar a fost organizat în a doua parte a zilei, de către Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Centrul de Cercetare Teologică şi Interdisciplinară „Sfinţii Trei Ierarhi” şi Cercul de Liturgică şi Patristică.
Simpozionul studenţesc: „Sfinţii Trei Ierarhi, modele de rugăciune în viaţa Bisericii”, desfăşurat în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, a reunit cadre didactice universitare, studenţi, masteranzi şi oameni de cultură, care au dezbătut aspecte importante din teologia Sfinţilor Ierarhi.
În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a arătat că Sfinţii Trei Ierarhi sunt pilde de urmat şi modele actuale de viaţă, de rugăciune şi de pastoraţie pentru slujitorii Sfintelor Altare, pentru studenţii şi profesorii şcolilor teologice, dar şi pentru ceilalţi credincioşi.
În cadrul evenimentului a fost organizată o expoziţie de carte bisericească şi au fost prezentate mai multe lucrări din opera Sfinţilor Trei Ierarhi, publicate în ultimii ani în limba română.