În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion studenţesc dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi la Galaţi
Studenţii gălăţeni au participat miercuri, 27 ianuarie, fizic sau on-line, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi, în cadrul manifestărilor cultural-educaţionale organizate la Galaţi cu ocazia acestei sărbători. La eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a rostit un cuvânt de învăţătură.
Sfinţii Mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost cinstiţi miercuri, 27 ianuarie, în cadrul simpozionului studenţesc intitulat: „Sfinţii Trei Ierarhi, modele actuale pentru studenţi”, organizat de Departamentul de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
Evenimentul s-a desfășurat în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu” din incinta facultăţii şi a reunit preoţi, oameni de cultură, profesori, masteranzi şi studenţi. Totodată, evenimentul a fost transmis şi în direct, prin intermediul platformelor on-line de socializare. Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prezent la această manifestare culturală, a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a reliefat lucrarea Sfintei Treimi în istoria mântuirii neamului omenesc, evidenţiind legătura care există între Dumnezeu, om şi creaţie, prezentată cu multă luciditate, profunzime şi echilibru în operele celor trei mari ierarhi. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Sfinţii Trei Ierarhi sunt pilde de urmat şi modele actuale de viaţă, de rugăciune şi de pastoraţie pentru slujitorii Sfintelor Altare, pentru studenţii şi profesorii şcolilor teologice, dar şi pentru ceilalţi credincioşi.
În continuare, în semn de recunoştinţă adusă părintelui profesor univ. dr. Mircea Păcurariu, membru titular al Academiei Române şi cel mai important istoric al Bisericii Ortodoxe Române, trecut la cele veşnice în această lună, directorul Departamentului de Teologie, părintele lector univ. dr. Lucian Petroaia, a susţinut prelegerea intitulată „Iconografia cărţii româneşti bisericeşti vechi în cercetările părintelui profesor. univ. dr. Mircea Păcurariu”.
În partea a doua a simpozionului, au fost dezbătute aspecte din teologia Sfinţilor Trei Ierarhi, fiind susţinute prelegeri precum „Atitudinea Sfinţilor Trei Ierarhi faţă de teama şi aparenta lipsă de sens a vieţii”, „Estetica icoanei Sfinţilor Trei Ierarhi”, „Frumuseţea chipului: asemănarea cu Modelul”.