Slujbă arhierească în Duminica a 22‑a după Rusalii în Catedrala Patriarhală

În Duminica a 22‑a după Rusalii, în care se citește pasajul biblic din Luca 16, 19‑31, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de numeroși clerici, preoți și diaconi. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor prezenți în sfântul lăcaș despre starea lacomă în care se cufunda bogatul nemilostiv, precum și cea de singurătate a săracului Lazăr.

„Evanghelia de astăzi, a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, ne pune înainte una dintre cele mai grăitoare pilde rostite de Mântuitorul Hristos. Este o Evanghelie a contrastelor, dar mai ales o Evanghelie a inimii: două vieți, două feluri de a trăi și, în final, două destine veșnice. Bogatul trăia în veselie și în belșug, «îmbrăcat în porfiră și în vison», ospătându‑se în fiecare zi. Nimic rău în sine, nici bogăția, nici bucuria, nici frumusețea. Păcatul lui nu a fost bogăția, ci indiferența. Nu faptul că a avut mult, ci că nu l‑a văzut pe cel care nu avea nimic. Hristos Domnul nu l‑a criticat deloc pe bogat pentru că a fost bogat. Nu l‑a numit nici hoț, nici înșelător al săracilor, nici măcar nu l‑a numit lacom sau avar. Evanghelia nu ne spune nimic despre faptele rele ale bogatului, cum nu spune nici despre faptele bune ale lui Lazăr. Bogatul din Evanghelie era ceea ce numim noi astăzi «un om de succes», o persoană importantă, căreia îi plăceau lucrurile bune ale vieții. Hristos nu l‑a condamnat însă pentru aceasta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune limpede: «Nu bogăția este osândită, ci nepăsarea. Bogăția este un dar al lui Dumnezeu, dar devine o povară atunci când nu o facem mijloc al iubirii». La poarta casei bogatului zăcea săracul Lazăr, plin de bube și de durere, dorind să se sature cu firimiturile căzute de la masa bogatului. Era atât de slăbit și de neajutorat, încât nu se putea apăra de câinii care veneau să îi lingă rănile. Lazăr trăia alături de câini, hrănindu‑se alături de aceștia, din resturile căzute de la masa celui bogat. Deși era om, el nu mai trăia printre oameni, semenii lui excluzându‑l din viața socială. Nici un cuvânt de cârtire nu rostește Lazăr, nici un gest de revoltă nu face. Tăcerea lui este rugăciune, iar suferința lui devine scară către cer. Sfântul Vasile cel Mare spunea că «Săracul este mâna lui Hristos întinsă spre tine, pentru ca și tu să te mântuiești». Așadar, nu doar săracul are nevoie de bogat, ci și bogatul are nevoie de sărac, pentru ca prin milostenie să se poată mântui amândoi”, a spus ierarhul.

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a subliniat, totodată, cele trei aspecte importante legate de momentul trecerii la cele veșnice a bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

„Vedem așadar că moartea nu distruge conștiința omului. Atât bogatul, cât și săracul Lazăr nu dorm și nici nu sunt incapabili să cunoască ce se întâmplă cu ei. Sunt conștienți. În al doilea rând, moartea nu le distruge identitatea. Lazăr este tot Lazăr, iar bogatul este tot bogatul. În al treilea rând, moartea nu distruge memoria. Bogatul își amintește de viața sa pe pământ. Își amintește și de Lazăr, precum și de frații săi. Moartea nu poate schimba hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu privind locul unde vom ajunge după moarte. Pe pământ, atât bogatul, cât și săracul Lazăr au mers pe căi diferite. Au făcut alegeri diferite. Au trăit în lumi diferite. Tot în lumi diferite se regăsesc și în eternitate. Evanghelia ne spune că bogatul s‑a trezit în iad, iar săracul Lazăr în Rai. În iad, bogatul nu se mai poate dezvinovăți. Încearcă să‑l roage pe Avraam să‑l mângâie, dar primește răspunsul: «Fiule, adu‑ți aminte că ai primit cele bune în viața ta, iar Lazăr cele rele; acum el se mângâie, iar tu te chinuiești». Aici vedem că dreptatea lui Dumnezeu nu este o pedeapsă arbitrară, ci o răsturnare a perspectivelor: timpul milostivirii trece odată cu viața aceasta. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: «În duh să umblați și să nu împliniți poftele trupului» (Galateni 5, 16). Apoi ne atenționează cu fermitate: «Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera. Cel ce seamănă în trupul său însuși, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viață veșnică» (Galateni 6, 7‑9). Acțiunile noastre în această viață duc la rezultate corespunzătoare în veșnicie. Dacă ne cultivăm doar păcatele, poftele, dorințele trupești, vom secera stricăciune, dacă vom semăna, adică vom trăi în acord cu Duhul lui Dumnezeu, vom culege roadele vieții veșnice fericite”, a spus Preasfinția Sa.