Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Slujire arhierească la catedrala ortodoxă din Turda
La praznicul Întâmpinării Domnului, joi, 2 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Turda.
În biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, cunoscută și sub denumirea de catedrala ortodoxă din Turda, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Ideal împlinit”, pornind de la dorința Sfântului și Dreptului Simeon de a-L întâlni pe Hristos: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Gabriel Alexandru Creța. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Mociu II, Protopopiatul Cluj I. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei din Turda, dirijat de diaconul Stelian Marțiș.
La finalul slujbei, pr. Alexandru Rus, protopopul de Turda, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei i-a acordat primarului municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, distincţia „Gramata Mitropolitană”, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului. Toți copiii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezența oficialităților locale, a numeroși credincioși și elevi de la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” și de la Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” din Turda.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din centrul oraşului Turda, a fost edificată între anii 1926 și 1935, în timpul păstoririi preotului Iovian Mureşan, ctitorul lăcașului de cult.
În prezent, în cadrul bisericii își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Turda I, avându-l ca paroh pe preotul Alexandru Rus, care este și protoiereul Protopopiatului Turda, și Parohia Turda III, avându-l ca paroh pe preotul Grigore Marchiș.



.jpg)
