Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Sufletul omului mântuit e mai scump decât orice avere

Sufletul omului mântuit e mai scump decât orice avere

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 08 Feb, 2015

În toate bisericile ortodoxe s-a citit ieri, la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (15, 11-32) care prezintă pilda întoarcerii fiului risipitor. În cuvântul de învăţătură rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul“ al Reşedinţei Patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că această pildă ne învaţă cum să ne pocăim şi mai ales cât de mari sunt darul şi bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufleteşte şi cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor.

Patriarhul Bisericii noastre a subliniat fap­tul că pilda ros­ti­­tă de Mântuitorul Hris­tos ne descoperă, în acelaşi timp, puterea pocăinţei şi ini­ma plină de iubire milostivă a lui Dumnezeu-Tatăl, deoarece ta­tăl despre care se vorbeşte în E­vanghelie reprezintă iubirea pă­rintească a lui Dumnezeu, Ta­tăl Domnului nostru Iisus Hris­tos şi Tatăl nostru Cel ce­resc. „Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta două categorii de oameni diferiţi, dar şi două stări sufleteşti pe care le poate a­vea aceeaşi persoană în mo­men­te diferite ale vieţii sale, a­di­­că libertatea de-a fi statornic în comuniune cu Dumnezeu şi li­bertatea de-a se înstrăina sau în­depărta de Dumnezeu. E­van­ghe­lia ne spune că fiul cel tâ­năr a dorit să facă experienţa li­bertăţii ca înstrăinare de ta­tăl său şi de casa părintească. Cu surprindere, vedem că tatăl ac­ceptă cererea fiului său de-a pri­mi partea sa de avere şi de a pă­răsi casa părintească, do­va­dă că Dumnezeu respectă li­ber­­tatea omului de-a urma propriul drum în viaţă. Omul are, a­şadar, libertatea de a folosi toa­tă energia vieţii sale, da­ru­ri­le sa­le naturale sau dobândi­te du­pă cum doreşte, iar Dum­nezeu res­pectă această liberta­te, chiar da­că ştie că omul o poa­te folosi în­tr-un mod contrar voinţei divine. Totuşi, deo­da­­tă cu respectul arătat de Dum­­nezeu liber­tă­ţii omului, E­van­­ghelia de astăzi ne arată şi dra­­ma sau eşecul li­ber­­tăţii o­mu­lui ca înstrăinare de Dum­­nezeu. Când libertatea o­mu­­l­ui de­vine ira­ţională, păti­ma­şă şi au­to­dis­truc­tivă, înţelepciu­nea lui Dum­nezeu cheamă pe om la po­că­in­ţă“.

Referindu-se la gestul sur­prin­­zător al tatălui de a alerga cu bucurie în întâmpinarea fiului revenit acasă, Patriarhul Ro­mâniei a explicat că atunci când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face primii paşi ai pocăinţei, Dumnezeu, „a­lergând“, îi iese în întâmpi­na­re: „Mâinile pe care Dum­nezeu-Tatăl le întinde ca să îm­brăţişeze pe cel ce se po­că­ieş­te sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericii lui Hristos şi a­nu­me: chemarea la pocăinţă şi ier­­tarea păcatelor. Prin acestea pri­mesc mântuirea toţi oamenii că­zuţi şi înstrăinaţi de Dum­nezeu şi de semenii lor, din cau­za patimilor egoiste ale lă­co­miei şi mândriei, dacă se po­că­iesc sincer şi profund“. „E­van­ghe­lia fiului risipitor ne arată iu­birea părintească nemăr­gi­ni­tă şi necondiţionată a lui Dum­nezeu faţă de păcătosul care se po­căieşte. Tatăl fiului risipitor nu face nici un fel de reproş fiului reîntors acasă şi nici nu-i ce­re un inventar al averilor ri­si­pite, întrucât mai scump de­cât orice avere este sufletul o­mu­­lui mântuit şi câştigat pentru eternitate. Iubirea mi­los­ti­vă a lui Dumnezeu, care se ri­di­că deasupra oricărui calcul ma­te­­rial, copleşeşte dreptatea du­pă care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor“, a mai arătat Prea­fericirea Sa.