Tânărul ortodox în pelerinaj

La revărsarea zorilor, cu mic cu mare ne adunăm voioşi, dornici de cunoaştere şi plecăm. Apoi, înălţăm o rugăciune de binecuvântare a călătoriei şi, pentru a fi în comuniune pe tot parcursul traseului, am stabilit ca fiecare dintre noi să avem în grijă un semen de-al nostru, oferindu-i mai multă atenţie şi alte daruri prin intermediul altei persoane.

Timpul se scurge repede. Soarele îşi răsfrânge razele peste chipurile noastre care intră să se închine la Mănăstirea Slatina, ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, şi hotărâţi, părăsim plaiurile moldoveneşti şi ne îndreptăm spre cele maramureşene.

Ajungem la Borşa, unde, cu pas grăbit prin adierea răcoroasă a vântului, mergem spre Cascada Cailor, loc în care rămânem uimiţi de frumuseţea necreiată de mână omenească. Odată cu lăsarea serii, ajungem la Mănăstirea Moisei, unde încheiem ziua în murmur de rugăciune luând parte la Taina Sfântului Maslu. A doua zi ne-am împărtăşit din bucuria Sfintei Liturghii (săvârşită tot la Mănăstirea Moisei). De la un călugăr al locului am aflat cum a luat naştere  Mănăstirea Moisei din lemn, veche de 416 ani, în care astăzi nu se mai slujeşte, întrucât în anul 1910 s-a ridicat alături o biserică din zid. Pe noi  ne-a impresionat povestea apariţiei vechii mănăstiri, de aceea am să relatez în câteva rânduri istorioara. 

Un tânăr pe nume Grigorie, fiu al familiei Coman din Maramureş, pleacă prin împejurimi pentru a-şi găsi consoarta. El depăşeşte graniţa Maramureşului şi ajunge în Bucovina, poposind la Mănăstirea Putna, unde se călugăreşte, îndrăgind mult evlavia călugărilor şi modul în care se săvârşesc slijbele. Grigorie nu trimite veste în Maramureş, şi părinţii, crezând că a murit, îi fac o cruce şi se roagă pentru sufletul său. La scurt timp, după toate cele petrecute, familia Coman aude din trunchiul unui copac dangăt de clopot, miraţi îşi dau seama că e semn de la Dumnezeu şi trebuie să consruiască o biserică în cinstea fiului lor. Când trunchiul copacului a fost secţionat, a fost găsită icoana Maicii Domnului imprimată, iar biserica s-a construit astfel încât trunchiul de copac să fie picior pentru masa Sfântului Altar. Acest picior din lemn se păstrează până astăzi intact.

Norii încep să reverse peste noi picături limpezi de ploaie, dar care nu ne împiedică să ne îndreptăm către Sighetul Marmaţiei unde vizităm Memorialul Durerii, singurul loc din ţară închinat victimelor comunismului. Aici, trăim un sentiment unic care nu poate fi simţit decât dacă păşeşti pe urmele celor care au îndurat suferinţa prigonitorilor comunişti. Cimitirul Vesel de la Săpânţa ne descreţeşte frunţile prin mesajele amuzante, scrise pe crucile sculptate în lemn. Biserica Mănăstirii Săpânţa - Peri ne impresionează prin turla care măsoară 78 de metri, fiind cea mai înaltă biserică, din lemn, din lume.

Tot printre picăturile de ploaie, entuziaşti şi plini de energie ajungem la Mănăstirea Bârsana, un aşezământ monahal atât de pitoresc, care ne îndeamnă la rugăciune şi meditaţie.

Încheiem drumeţia printr-o rugăciune de mulţumire, păstrând vii în în gândurile şi inimile noastre chipurile celor cu care am legat prietenii, dar şi peisajele încântătoare de pe meleagurile maramureşene. (Mihaela Sandu, ATOR Paşcani, 1-2 mai 2015)