Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri „Tinerii trebuie implicaţi în toate laturile vieţii de parohie“

„Tinerii trebuie implicaţi în toate laturile vieţii de parohie“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Nicoleta Olaru - 21 Feb, 2012

"Copilul trebuie dus la biserică de mic, pentru că până la vârsta de 6 ani se face deprinderea acestuia cu slujbele Bisericii. Îl mai scoţi afară, mai stai în biserică, dar e foarte important să-l obişnuieşti cu biserica. În cazul copilului mare, care refuză biserica, acesta trebuie dus la un duhovnic bun, care să discute cu blândeţe cu el", crede pr. prof. drd. Dragoş Buta, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Părinte consilier, care sunt activităţile culturale care ajută mai mult în pastoraţie?

Aş enumera aici câteva activităţi cultural-educative care ar trebui să nu lipsească din viaţa oricărei parohii: organizarea bibliotecilor parohiale pentru cititori de toate vârstele, editarea de monografii ale bisericilor, organizarea de concerte cu prilejul marilor sărbători religioase sau a unor concerte de cântece şi poezii româneşti, prin care copiii şi tinerii să cunoască mai bine trecutul istoric al neamului nostru, organizarea de excursii şi pelerinaje la monumentele de cultură şi artă bisericească, stimularea elevilor talentaţi în publicarea unor creaţii proprii, atragerea intelectualilor şi implicarea lor în aceste activităţi, vizionarea de filme religioase, istorice, întâlnirea credincioşilor cu oameni de cultură etc.

Un ajutor substanţial vine însă şi din publicaţiile religioase pe care eparhia trebuie să le pună la îndemână credincioşilor. De exemplu, în eparhia noastră, prin sectorul cultural, se tipăresc, la editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, astfel de lucrări care se distribuie gratuit credincioşilor.

Ce activităţi îi pot apropia pe tineri de viaţa Bisericii?

Tinerii trebuie implicaţi în toate laturile vieţii de parohie - să facă parte din corul parohial, să fie aleşi în consiliul parohial şi responsabilizaţi pe anumite sectoare, cu deosebire să fie implicaţi în activitatea social-filantropică, să distribuie ajutoare materiale şi medicamente celor aflaţi în necazuri şi suferinţe, să se apropie sufleteşte de copiii orfani sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, precum şi de bătrânii aflaţi în suferinţă.

Copilul trebuie dus la biserică de mic

Cum credeţi că ar putea fi folosite mijloacele neconvenţionale, precum arta dramatică, pentru a atrage tinerii spre valorile creştine?

În biserică nu putem vorbi de teatru. Profesorul de religie, în schimb, se poate folosi de teatru, dar numai atunci când tratează anumite teme religioase (milostenia, de exemplu), pentru a-i ajuta pe copii să înţeleagă corect mesajul transmis. După părerea mea, teme precum Naşterea, Botezul, Patimile, Răstignirea, Învierea Domnului, Sfânta Liturghie nu pot fi nici prezentate şi nici interpretate sub formă de teatru, deoarece tainele lui Dumnezeu nu pot fi exprimate prin cuvinte sau gesturi teatrale de către om. Acestea trebuie trăite în adâncul sufletului de fiecare dintre noi, iar copiii le pot înţelege, datorită sufletului lor curat şi a educaţiei pe care o primesc în familie sau la şcoală.

Pentru că vorbim de copii, cum pot fi ei educaţi în duh creştinesc? Cum poţi desprinde un copil din joaca lui pentru a-l lua duminica la biserică?

Copilul trebuie dus la biserică de mic, pentru că până la vârsta de 6 ani se face deprinderea acestuia cu slujbele Bisericii. Îl mai scoţi afară, mai stai şi în biserică, dar e foarte important să-l obişnuieşti cu biserica. Asta pentru copilul mic, care are părinţi credincioşi. În cazul copilului mare, care refuză biserica, acesta trebuie dus de părinţi la un duhovnic bun, care să discute cu blândeţe cu el şi să-i explice, pe înţelesul lui, frumuseţea slujbelor Bisericii şi darurile pe care le primeşte de la Dumnezeu prin participarea la ele. Apoi, părinţii pot încerca să-l stimuleze cu daruri, veghind asupra comportamentului său religios. Dar, negocierea nu se face duminică dimineaţa, când copilul e somnoros. Asta se stabileşte din timp, din timpul săptămânii. Apoi, i se poate citi copilului din explicarea Sfintei Liturghii, pentru ca atunci când va merge la biserică să nu privească ca la un spectacol, ci să înţeleagă gesturile preotului.

Chiar dacă are activităţi importante, le poate lăsa, preţ de o oră, duminica, de la 10:00 la 11:00, pentru a participa la Sfânta Liturghie, iar ajutorul pe care îl va primi pentru jertfa lui îl va face să repete gestul. Dar contează mult ca tata şi mama să fie prieteni buni ai copilului, să fie cu el, lângă el, să existe comunicare între ei. În nici un caz copilul nu trebuie forţat, el trebuie să înţeleagă treptat, iar părinţii să aibă răbdare şi rugăciune.

O altă recomandare este ca, dacă este cazul, copilul să fie dus la biserica unde îi place sau unde înţelege el mai bine.

Am început să discutăm... ca doi fraţi

Dacă ar veni un tânăr la dvs. şi v-ar mărturisi că părinţii lui vor să divorţeze, ce aţi face pentru el?

Cu vreo două-trei luni în urmă, am fost chemat de acasă de paraclisier, care mi-a transmis că mă aşteaptă un copil la biserică. L-am găsit în prag, cu un pomelnic în mână, tremurând de plâns şi de emoţie. Mi-a spus, printre suspine, că tatăl lui vrea să divorţeze. M-a sensibilizat mult... Nu mai întâlnisem astfel de cazuri în pastoraţie, mă simţeam depăşit, aşa că l-am îndemnat să mergem împreună la icoană şi să rostim o rugăciune. După ce l-am spovedit, am început să discutăm... ca doi fraţi. I-am promis că mă voi ruga în continuare, la sfântul altar, pentru părinţii lui, ca Dumnezeu să le dea gândul cel bun. Apoi l-am liniştit, spunându-i să aibă încredere, că Dumnezeu nu îi va lăsa, dacă ne vom ruga, şi l-am asigurat de tot sprijinul meu, spiritual, dar şi material, dacă se va ajunge totuşi la separarea părinţilor lui. I-am chemat apoi pe părinţii lui la biserică şi am discutat cu ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, familia aceasta a depăşit momentul de încercare din viaţa lor şi au rămas împreună.

Dacă nu aveau copilul, eraţi de acord cu divorţul lor?

Nu. Biserica îndeamnă la unire. Cei doi trebuie să renunţe la orgoliile lor, la nepotrivirile dintre ei, când au responsabilitatea familiei şi mai ales a unui copil.

Dar să vă povestesc şi despre un alt caz, pe care l-am întâlnit în fosta parohie, undeva la ţară. O mamă, care avea trei copii, a venit la mine, mărturisindu-mi că nu mai poate suporta violenţa soţului şi vrea să divorţeze. I-am vorbit atunci despre poziţia Bisericii, că nu-i bine, am îndemnat-o să rabde şi să se roage, dar să nu divorţeze. După un timp, a venit plângând la uşa casei parohiale şi mi-a strigat: "De ce te-ai băgat în viaţa mea? Ţi-am spus că nu se mai poate, dar nu m-ai lăsat să divorţez, atunci măcar aveam trei copii, acum am cinci, ia şi creşte-i tu, că eu oricum divorţez!". Atunci am înţeles cât sunt de sensibile răspunsurile cu "da" sau "nu" în astfel de probleme. Şi duhovnicul meu, părintele Iachint, Dumnezeu să-l odihnească, aşa mă sfătuia, să mă rog mai mult şi să evit răspunsurile ferme, date ca porunci oamenilor, mai ales în probleme familiale. Atunci am învăţat să nu mă mai "bag în viaţa oamenilor" cu "sfaturi" categorice. Le spun părerea Bisericii, iau la cunoştinţă, în sensul că încep să mă rog pentru ei, dar decizia le aparţine. Nu le putem impune oamenilor, pentru că nici Biserica, nici Dumnezeu nu ne impune.