„Valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang și orice stare a vieții”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit duminică, 21 iulie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a subli­niat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, în care este relatată minunea vindecării slugii sutașului, ne arată în esență că „iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos trezește în păgâni credință puternică”.

Patriarhul României a explicat că din Evanghelia plină de înțelesuri du­hovnicești rânduită în Duminica a 4-a după Rusalii, a Vindecării slugii sutașului, se desprind trei mari învățături: „Prima învățătură arată că în mod neașteptat Domnul Iisus descoperă în sufletul unui sutaș roman păgân multă iubire milostivă, smerenie adâncă și credință puternică. În al doilea rând, credința sutașului roman în puterea vindecătoare a lui Iisus prefigurează convertirea popoarelor păgâne la creștinism. În al treilea rând, rugăciunea creștinului și a Bisericii pentru vindecarea tuturor oamenilor bolnavi arată iubire milostivă și multă cinstire a demnității umane”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat apoi că sutașul roman păgân era nu doar un om milostiv și bun la suflet, ci și foarte smerit și prudent. „Sutașul era foarte smerit. Pe lângă iubirea sa milostivă, avea și o adâncă smerenie, zicând: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea» (Matei 8, 8). A zis aceasta din smerenie și din prudență, pentru că, dacă Iisus, ca evreu, intra în casa unui păgân, opinia publică era foarte critică. Ca să nu-L expună oprobriului opiniei publice pe Iisus a zis sutașul roman acele cuvinte. Era prudent, înțelept și voia să-L ocrotească pe Iisus de critica conațio­nalilor săi evrei”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a subliniat, în continuare, că Mântuitorul găsește credință nu doar în poporul iudeu, ci și între păgânii care vor crede în El și se vor mântui: „Vedem că Iisus, când descoperă credință puternică la păgâni, este impresionat și S-a mirat. În același timp, însă, profețește că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor. Aici a profețit Iisus venirea neamurilor păgâne la creștinism. Cu alte cuvinte, El nu a venit ca Mântuitor doar pentru poporul evreu, ci pentru lumea întreagă, pentru toate popoarele care vor crede în El și vor împlini în viața lor voia Lui”.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai arătat că sutașul avea o credință puternică, deoarece se încredințase că doar Mântuitorul Iisus Hristos poate tămădui oamenii prin cuvântul Său vindecător, spre deosebire de el, care avea doar puterea cuvântului mobilizator, prin care putea rosti porunci și schimba poziții sociale ale oamenilor. „La bunătatea sutașului, la iubirea lui milostivă față de servitorul său, Iisus răspunde tot cu bunătate și spune «Du-te! Fie ție după cum ai crezut», și s-a vindecat servitorul său în ceasul acela. Sutașul crede în puterea cuvântului mobilizator pentru oameni sănătoși, dar cuvântul lui nu poate schimba starea de boală în stare de sănătate. Poate să îi facă pe oameni să execute unele ordine dacă sunt sănătoși, însă, dacă sunt imobilizați la pat, nu-i poate vindeca prin cuvânt. A înțeles din vindecările multe pe care le-a săvârșit Iisus față de bolnavi că El nu are doar cuvânt mobilizator, ci și cuvânt vindecător, care ridică din boală pe om la sănătate, din păcate la sfințenie și din moarte la viață. De aceea, el este un om credincios, deși până acum era păgân și mărtu­risește că Iisus este Domn al vieții, doctor al sufletelor și al trupurilor și cuvântul Său este vindecător și izbăvitor. Evanghelia arată că acest sutaș devine un învățător pentru noi toți în iubirea sa milostivă, prin compasiunea sa pentru cei care suferă, prin smerenia sa adâncă și prin credința lui puternică”, a spus Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, Preafericirea Sa a vorbit despre importanța rugăciunii pentru semenii noștri bolnavi, după modelul arătat de centurionul roman: „Evanghelia ne mai arată că este o mare necesitate să ne rugăm nu doar pentru propria noastră sănătate, ci și pentru sănătatea celor bolnavi, care nu se pot deplasa. Sutașul se face expresia durerii, a bolii servitorului său. Ca atare, Biserica a învățat de la sutașul acesta să se roage pentru toți bolnavii și-i cheamă pe toți credincioșii la rugăciune pentru cei bolnavi. În rugăciunile pentru cei bolnavi se arată iubire milostivă, compătimitoare, dar și respectul pentru demnitatea umană, indiferent de rang, de poziție socială, de etnie. Această iubire milostivă este apreciată de Mântuitorul Iisus Hristos. Rugăciunile îl ajută foarte mult pe cel bolnav, deoarece, chiar dacă nu se vindecă boala imediat, se alină suferința, se diminuează sentimentul singurătății, al izolării. Vizitarea bolnavilor și rugăciunile pentru ei sunt în sine o formă de manifestare a compasiunii și a comuniunii frățești. Vizitarea bolnavilor este o virtute și o binefacere. Evanghelia ne arată că acest centurion roman este un dascăl al compasiunii, al smereniei, al credinței puternice și al rugăciunii pentru alții, nu pentru sine. Această Evanghelie a milostivirii, a credinței și a smereniei arată că valoarea persoanei umane este mai presus de orice rang și orice stare a vieții”.