Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Veșmânt de har pentru biserica Parohiei Icoanei din Capitală
Credincioșii Parohiei Icoanei din sectorul 2 al Capitalei au participat, în Duminica a 5-a după Paști, la slujba de târnosire a bisericii parohiale, care a trecut, în ultimii ani, printr-un amplu proces de restaurare și înfrumusețare. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit ulterior Sfânta Liturghie la un Altar de vară special amenajat în apropierea lăcașului de rugăciune. La final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură și a acordat distincții de vrednicie.
Biserica Parohiei Icoanei, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, s-a aflat începând cu anul 2019 într-un amplu proiect de conservare și restaurare. Printre lucrările realizate, de care lăcașul de rugăciune ridicat în secolul al 18-lea avea absolută nevoie, s-au numărat: consolidarea pereților laterali și a turlelor, realizarea unui nou sistem de acoperiș, înlocuirea tâmplăriei exterioare, confecționarea unei noi pardoseli din piatră și instalarea unui sistem de încălzire, restaurarea ornamentelor, monumentelor și plăcilor funerare din jurul bisericii, confecționarea a trei noi policandre, restaurarea catapetesmei și a iconostasului cu valoare istorică, precum și alte lucrări.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a târnosit, dimineaţă, Sfânta Masă a Altarului, după ce a înconjurat biserica împreună cu părinţii slujitori şi a sfinţit-o prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir şi prin stropire cu agheasmă, săvârșind în continuare Sfânta Liturghie. Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de ierarh au făcut parte: părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Pavel Toderiță, starețul Schitului Dragoslavele; părintele paroh Liviu Constantin Nechita, consilier patriarhal; părintele Costin Spiridon, consilier patriarhal; părintele Ion Dragomir, consilier patriarhal; părintele Remus Marian, consilier patriarhal; părintele Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial administrativ; părintele Mihai Popescu, protopop al Protoieriei Sector 2 Capitală; părintele Ion Popescu, fost protopop, precum și alți preoți și diaconi.
La sfintele slujbe au participat cu evlavie foarte mulți credincioși, unii dintre ei sosiți din alte zone ale Capitalei. Bucuria comunității a fost sporită prin prezența, în mijlocul ei, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a rostit la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești ale pasajului evanghelic duminical și a evidențiat ceea ce sfințirea unui lăcaș de cult reprezintă pentru credincioșii care îl frecventează. Mai întâi, Preafericirea Sa a reliefat sensul cuvintelor Mântuitorului care, în convorbirea cu femeia samarineancă, a vorbit despre închinarea credincioșilor în duh și în adevăr: „Această vestire profetică înseamnă că închinarea adusă lui Dumnezeu nu mai trebuie legată de un anumit loc de pe glob, nici chiar numai de Templul din Ierusalim sau de un anumit munte. Expresia «se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr» are mai multe înțelesuri, dar primul este cel de închinare în stare de rugăciune duhovnicească și de mărturisire a credinței adevărate și de săvârșire a faptelor bune. Pe de altă parte, se poate înțelege în mod tainic că închinarea în duh și în adevăr este închinare adusă Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, pentru că închinarea adusă Tatălui în Duhul Sfânt este însoțită de închinarea în Adevărul care este Fiul, Iisus Hristos, Cel ce a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața» (Ioan 14, 6). În Sfânta Scriptură vedem că Sfinții Apostoli spun că noi ne rugăm prin lucrarea Duhului Sfânt. Atunci când Îl mărturisim pe Hristos ca fiind adevăratul conținut al credinței noastre, noi ne rugăm Tatălui în Duh și în Adevăr. Totuși, această expresie este și mai cuprinzătoare și ne arată că oriunde oamenii se vor închina Sfintei Treimi, ei vor fi ascultați și binecuvântați și vor dobândi mântuirea”.
De asemenea, Patriarhul României a evidențiat legătura dintre închinarea adevărată și sfințirea bisericii: „Domnul Iisus Hristos ne spune în Evanghelia de astăzi că nu este important locul, ci starea și conținutul rugăciunii. Ierusalimul pământesc, care făcea trimitere la Ierusalimul ceresc, este astăzi tainic cuprins în orice Biserică Ortodoxă în care adevărații închinători se închină Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt în lăcașuri de cult care sunt ele însele icoane ale Ierusalimului ceresc. De aceea, la sfințirea unei biserici ortodoxe se cântă «Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime», acesta fiind simbolizat de pictura din interiorul lăcașului, dar și «Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfințit sufletele noastre». Biserica Ortodoxă este casa Sfintei Treimi. Ea a fost zidită de oameni și oferită lui Dumnezeu. După sfințirea cu harul Preasfintei Treimi, ea devine casa Sfintei Treimi oferită oamenilor. Există un schimb de daruri: noi oferim lui Dumnezeu într-o biserică nouă sau înnoită daruri pământești, zid, ferestre, mobilier, icoane, vase și veșminte, iar în schimb primim prin harul Sfintelor Taine, săvârșite în această biserică, daruri eterne cerești. În cele trei Evanghelii citite la slujba de sfințire a unei biserici se vorbește despre aceste daruri care sunt oferite celor care se roagă aici: iertarea păcatelor, arvuna fericirii și arvuna vieții veșnice”.
Ordine, ranguri și distincții de vrednicie
Cu ocazia slujbei de târnosire a Bisericii Icoanei, pentru activitatea desfășurată și pentru implicarea în eforturile de restaurare și conservare a sfântului lăcaș, Părintele Patriarh Daniel i-a oferit părintelui paroh Liviu Constantin Nechita Ordinul „Sfântul Apostol Andrei” pentru clerici. Părintele coslujitor Marcel Cornel Stavără a primit rangul bisericesc de iconom stavrofor, iar părintele Ion Popescu a primit Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit” pentru clerici. Preafericirea Sa i-a acordat diaconului Andrei Costache Diploma omagială 2022 - Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, cu medalie. Patriarhul României a oferit aceeași diplomă și lui Mihai Petru Bârsan, Dan Nicula, Constanței Carp, Carlei Sandu, Victoriei Jipa, Laurențiu Nechita și Gheorghe Merticaru. Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată Consiliului parohial al Parohiei Icoanei.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit lăcașului de închinare resfințit o cruce de binecuvântare, 1 kg de tămâie din Oman și mai multe cărți apărute la editurile Patriarhiei Române. Părinteleparoh Liviu Nechita a mulțumit Preafericirii Sale pentru grija părintească și pentru binecuvântare, oferindu-i la rândul său o frumoasă icoană a Maicii Domnului.
Întâistătătorul Bisericii noastre a premiat, cu această ocazie, și grupurile parohiale din Arhiepiscopia Bucureștilor care au obținut primele locuri în etapa eparhială a Concursului național catehetic „Rugăciunea în viața mea”.