După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizită arhierească la Parohia Fratelia din Timișoara
În Duminica a cincea din Postul Mare, 29 martie, slujitorii și credincioșii Parohiei Fratelia din Timișoara au trăit un moment de bucurie și binecuvântare. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a participat la Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a amintit că Mântuitorul Hristos urca spre Ierusalim din cetatea Ierihon, un oraș situat sub nivelul mării, simbol al coborârii omului în adâncurile păcatului și ale slăbiciunilor firii. Ierarhul a arătat că acest urcuș, dincolo de hotarele pământești, este unul duhovnicesc, care dezvăluie drumul Crucii, calea jertfei și a slujirii pentru mântuirea lumii. Amintind de vestirea pătimirilor Domnului ucenicilor, ierarhul a subliniat că adevărata înălțare duhovnicească se află în slujirea aproapelui.



.jpg)
