Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Zi de hram la Muzeul Național al Satului
Biserica Turea din incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală și-a sărbătorit miercuri, 26 octombrie 2022, hramul, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, care la final a binecuvântat și casa din satul său natal, Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, pe care a donat-o muzeului.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a subliniat credința puternică a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. „Pe Sfântul Mucenic Dimitrie din Tesalonic să îl rugăm să ne ajute să dăm o bună și o dreaptă mărturie, asemenea lui. Și noi suntem înconjurați de uriași în aceste vremuri, însă nu trebuie să ne descurajăm, să dăm înapoi, ci cu mult curaj mărturisitor să-L chemăm pe Dumnezeul lui Dimitrie în ajutor. Astfel, vom primi sprijin și întărire pentru a ieși biruitori, fiindcă numai cu ajutorul lui Dumnezeu putem să ieșim la limanul cel neînviforat. Mai cu seamă în vremurile de restriște pentru creștini trebuie să învățăm de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să nu ne bizuim pe noi înșine, ci să ne punem toată încrederea în ajutorul și în puterea lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Macarie.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa împreună cu preoții slujitori și credincioșii prezenți au mers în procesiune până la casa din satul său natal, Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, donată Muzeului Național al Satului, pe care a binecuvântat-o cu apă sfințită.
„Acum 17 ani, când am preluat conducerea acestui muzeu, nu știam că voi putea duce la îndeplinire visul pe care l-am avut atunci. Nu mi-aș fi putut închipui că va veni această vreme în care biserica va avea hram și va fi sfințită. Astăzi nu contenesc să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru această cinste extraordinară pe care m-a lăsat să o duc la îndeplinire. Preasfințitul Părinte Macarie mi-a oferit la Stockholm distincția Crucea Nordului, care nu este a mea, ci a tuturor celor din muzeul satului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul de a conduce acest muzeu și pentru darul de a fi înconjurată de oameni deosebiți și pentru dragostea Preasfinției Sale pentru această instituție și pentru noi toți. Ne aflăm în acest moment pe prispa casei din satul Spermezeu, pe care Preasfințitul Părinte Macarie ne-a dăruit-o cu atâta generozitate. Casa este pentru noi toți una dintre bijuteriile muzeului”, a spus conf. dr. Paulina Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Cei prezenți au avut bucuria de a asculta apoi Grupul folcloric „Țibleșul” din satul Spermezeu, care, în curtea acestei case reprezentative pentru Valea Țibleșului și pentru patrimoniul muzeal românesc, au interpretat cântece dintr-un valoros repertoriu local.
Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de Grupul psaltic „Sfânta Ecaterina” din București, participant în acest an la cea de-a 14-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”, organizat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional, în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Seara, tot la Muzeul Satului au susținut un concert de muzică religioasă Corul bărbătesc „Cantus Domini” și corul Parohiei „Sfântul Nicolae”-Dintr-o Zi din București.