Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Zi de sărbătoare la Mănăstirea Cocoș
În Duminica a 29-a după Rusalii, 18 ianuarie, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cocoș, cea mai veche așezare monahală tulceană, unde s-a întâlnit cu obștea monahală de aici, pe care a binecuvântat-o la început de an.
În cadrul Sfintei Liturghii, când au fost pomeniţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului lăcaş de la zidirea lui încoace, precum şi stareţii mănăstirii de la întemeiere până în vremea noastră, Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor format din ieromonahi ai mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit credincioșilor textul evanghelic ce amintește de vindecarea celor 10 leproși, despre mulțumire și recunoștință, virtuți binepăcute lui Dumnezeu și oamenilor.
Actuala biserică a mănăstirii, ridicată pe amplasamentul celei dintâi, a fost construită între anii 1911-1913 după planurile arhitectului Toma Dobrescu. În drum spre mănăstire, de dimineață, Preasfinția Sa a vizitat și Biserica „Sfântul Atanasie” din Niculițel, cea mai veche biserică din Eparhia Tulcii.



.jpg)
