În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Ziua Culturii Naţionale la biserica din Muzeul „ASTRA”
În Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din incinta Muzeului în aer liber „ASTRA” din Dumbrava Sibiului a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în Duminica a 29-a după Rusalii. În mijlocul credincioşilor, în ajunul Zilei Culturii Naţionale, s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența conducerii Muzeului „ASTRA” și a numeroşi credincioși. Cuvântul de învăţătură al ierarhului a evidențiat principalele învățături ale Evangheliei din această duminică, în care se prezintă minunea vindecării celor zece leproși, informează Mitropolia Ardealului.
„Noi simțim că boala trupului este deseori legată de boala sufletului, iar cele două suferințe sunt împreună. De aceea, dacă sufletul se eliberează, și trupul suportă binefacerea aceasta. Sufletul, când se eliberează de păcat, scapă de lepra sufletească, pentru că sunt foarte multe păcate care se aseamănă acestei boli. Păcate care rămân lipite de sufletul nostru sunt păcate care ne dau iluzia că ducem o viață foarte bună, dar bunătățile de care ne folosim noi sunt trecătoare, sunt înșelătoare și sunt cele care ne separă pe noi de poporul lui Dumnezeu, ne îndepărtează pe noi de Însuși Binefăcătorul nostru. Ceea ce trebuie să reținem noi din această pildă este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos i-a trimis pe cei zece să se arate preoților. Preoții erau cei care constatau dacă un bolnav s-a vindecat sau nu și noi suntem trimiși mereu spre Hristos, prin Biserică. Venim pentru ca să ne descărcăm aici povara sufletului nostru și ca să ne arătăm lui Dumnezeu, să ne ușurăm viața prin Taina Spovedaniei și să ne unim cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, iar datoria cea mai importantă pe care o avem noi este de a fi recunoscători, de a fi mulțumitori”, a spus ierarhul.
Preotul bisericii din muzeul sibian, Claudiu Rareș Sbera, a fost hirotesit, la final, iconom, în semn de recunoștință pentru activitatea pastorală și misionară din cei 18 ani. Managerul instituției, Ciprian Ștefan, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și preotului Claudiu Rareș Sbera pentru activitatea sa de la biserica din Muzeul Satului.
„Este prima biserică funcțională din muzeele în aer liber din Europa unde s-a construit o comunitate. Este a părintelui Claudiu Rareș Sbera și merită toate rugăciunile noastre ca să fie sănătos și să ducă mai departe ceea ce și-a asumat”, a spus managerul Ciprian Ștefan.
În încheiere, un cor de copii a cântat și a recitat poezii din opera lui Mihai Eminescu, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie.