Iubitorii de artă se pot bucura, până la 19 iulie, de splendida expoziție „Vermont și farmecul Belle Époque”, organizată la Art Safari New Museum în București. Expoziția cuprinde lucrări din toate etapele creației artistice a lui Nicolae Vermont (1866-1932), un artist apreciat, care a contribuit la modernizarea picturii românești. Printre operele expuse se află și câteva cu temă religioasă.
Albumul „Hunedoara în imagini“
La Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a avut loc, miercuri, 14 ianuarie, lansarea albumului „Hunedoara în imagini - Din colecţia Secţiei de Istorie şi Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva“, autori dr. Adela Herban şi dr. Cristina Ploscă. Albumul cuprinde fotografii ce prezintă natura şi geografia judeţului Hunedoara (Munţii Retezat, Parâng, Pasul Lainici-Surduc, râul şi valea Streiului, Cetatea Devei), clădiri administrative şi funcţionari publici, aspecte din viaţa cotidiană a locuitorilor (gospodării, ocupaţii, port popular, sate, meseriaşi, obiceiuri, petrecerea timpului liber, sport etc.), armata, biserica şi şcoala, industria extractivă, metalurgică şi mica industrie, transporturi şi infrastructură, aspecte agricole şi din mişcarea muncitorească hunedoreană, oraşe, clădiri şi panorame citadine. Viaţa politică a judeţului, valorile sale culturale şi patrimoniale sunt prezente în imagini, conform unui comunicat al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Fotografiile redau imagini de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. (Oana Rusu)


