„Alien“ şi „Twilight“

Când la începutul secolului trecut Oswald Spengler scria celebra sa carte "Amurgul Occidentului" nu şi-a dat probabil seama că formulează profeţii uimitoare, cu bătaie extrem de lungă, care vor depăşi graniţele veacului XX şi vor intra şi în noul mileniu.

În cartea respectivă autorul german avea în vedere, printe altele, dominaţia maşinismului şi, în general, o formă de mecanizare a vieţii care-l împinge pe om spre înstrăinarea faţă de propria esenţă. Occidentul arată tocmai acel punct cardinal unde soarele se înclină şi apune. Cultura occidentală este la apus fiindcă şi-a pierdut vitalitatea şi treptat se scorojeşte, devenind din organism viu o simplă cochilie ce nu mai adăposteşte decât vid. Viziunea pesimistă a lui Spengler imediat după ce Germania pierduse La Grande Guerre îi ungea pe inimă pe învinşi deoarece în acest fel socoteau că nu numai epoca lor a trecut, ci odată cu ei tot Occidentul piere. Dar cum spuneam, gândirea lui Spengler, combătută în epocă de spiritele pozitiviste, analitice, neokantiene, a avut bătaie lungă şi ceea ce el la momentul respectiv avea în vedere o modernitate scăpată de sub control, agresivă şi esenţialmente nefericită, în realitate şi-a trimis unda până în zilele noastre.

Fac această afirmaţia gândindu-mă la tetralogia literară şi pe cale de ecranizare integrală "Amurg" ( Twilight ) al cărei succes, aşa cum se ştie, a bătut toate recordurile. Autoarea, Stephenie Meyer, o fată tânără, soţie de mormon, nu şi-a putut niciodată închipui ce înseamnă să fii asaltată peste noapte de succes. Propriu-zis, aşa cum au arătat gazetele din toată lumea, succesul ei l-a bătut chiar şi pe al dnei Rowling cu al ei "Harry Potter", ceea ce într-adevăr este greu de crezut. Cărţile au fost puse pe ecran în manieră hollywoodiană, iar filmele au ajuns şi pe piaţa noastră. Serviciile de publicitate sunt din ce în ce mai agresive pentru a lansa ultima producţie din serie. Omul este astfel spălat pe creier într-un mod mai mult decât ofensator.

Phantasy lipsit de inocenţă

Vampiri şi vârcolaci, o idilă bizară la limita patologicului, reziduuri ale romantismului de odinioară sau mai degrabă ale stilului "gotic" în care, la vremea respectivă, au excelat autori de factura lui Mary Shelley cu al ei "Frankenstein", toate acestea formează un sos care prin tehnologia actuală audio-video se năpusteşte cu toată forţa asupra spectatorului pasiv şi lipsit de apărare în faţa unui asemenea atac. Ce rezultă în urma unei asemenea agresiuni e greu de apreciat. Important de reţinut este următorul lucru: rămâne ceva, tocmai asta-i problema. Dacă nu ar rămâne nimic, ne-am putea desigur culca pe o ureche. Dacă genul "phantasy" sub a cărui pălărie sunt aşezate asemenea producţii ar fi cu adevărat inocent, atunci poate nu ar trebui să ne îngrijorăm. Dar nimic nu e inocent sub soare. Mai ales sub un soare agonic, crepuscular, aşa cum este soarele civilizaţiei noastre, marcat de o sută de ani de pecetea spengleriană.

Denumirea "twilight" este de aceea simptomatică. În ultimele decenii am mai fost impresionaţi negativ de o altă emblemă. Este vorba de "alien". Invadatori din alte galaxii, ET-ul lui Spielberg par un fleac faţă de ce a putut să născocească geniul lui James Cameron, dublat în nociva sa imaginaţie de un talent scenografic ca acela al lui H. R. Giger. Monştrii gândiţi de cei doi nu vin neapărat dintr-o altă lume, ci sunt produşi de oamenii în al căror organism ajung să gesteze. Străinul, "alien"-ul, este aşadar expresia inconştientului sau chiar al subconştientului nostru turmentat şi mutilat. Nu ştiu în ce măsură aceasta mai este artă cu menire catartică. Forţa cinematografiei este colosală în momentul în care vehiculează mesaje din infern, ca să nu zicem chiar din iad. Amurgul nu mai este îmbrăcat în culori pale, ci stoarce în pastele sale tot ce poate fi mai respingător. Aparenţă trandafirie, dar dedesubturile sunt terifiante. Ce departe suntem de acele producţii hollywoodiene care vorbeau despre tragedii şi catastrofe, gen "Infernul din zgârâie norii" sau "Poseidon"! Chiar şi superproducţiile lui Roland Emerich, gen "Independence Day" sau "2012" sunt palide. Acelea se înscriau într-o limită a bunului-simţ şi, deşi depindeau sută la sută de criteriile comerciale, paradoxal, omul după ce le viziona se simţea mai liniştit decât înainte de începerea spectacolului. Nu acelaşi lucru se poate spune acum. Cameron este însă un regizor mercantil care a putut la o adică să pună în operă şi o dramă siropoasă de felul Titanicului, cu Di Caprio şi Kate Winslet. Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut el în "Alien" poate fi considerat şi simplă meserie, fără nici o implicare de alt ordin, dar, cum am spus, nimic nu e gratuit sub soarele lumii noastre.

Din punctul de vedere creştin ortodox, asemenea creaţii sunt fie prostie, fie otravă. Depinde cât de încrâncenat sau cât de relaxat eşti. Tema majoră spirituală viciată şi vulgarizată în asemenea op-uri scrise sau filmate nu are nevoie, fireşte, de apărători. Noi însă, vulnerabili, avem nevoie de adoptarea unei atitudini. Altfel, în loc să trăim, ne trezim, tot peste noapte, trăiţi.