La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
Am mai pierdut o legendă, Margareta Pogonat
Am mai pierdut o personalitate a teatrului şi filmului românesc, rămânem pe zi ce trece mai săraci. Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer. Vestea a fost dată publicităţii de Anca Rusescu, fiica artistei.
Visa să devină medic, a fost pe rând secretară de şcoală, mânuitoare de păpuşi, contabilă, casieră, desenator tehnic. În cele din urmă a studiat actoria cu Alexandru Finţi şi a debutat alături de Birlic în „Două lozuri”, dar abia în anii â70 a demonstrat ce poate. Face parte din galeria marilor interprete pe care aparatul de filmat le-a iubit. Farmecul discret al Margaretei Pogonat, distincţia sa, simţul măsurii au învăluit-o ani la rând într-un mister greu de descifrat. O femeie greu încercată de viaţă, care prin puterea excepţională care izvora din însăşi fiinţa sa a reuşit să izbândească acolo unde cei mai încercaţi bărbaţi nu au reuşit. Fiică a fostului primar şi prefect de laşi Petru Pogonat, cunoscuta actriţă Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind actriţă. Mi-aduc aminte că am întrebat-o în urmă cu ceva vreme cu ce ar semăna viaţa sa şi mi-a spus: „O cafea tare şi amară. O cafea care trebuie să te ţină treaz, care te agită. Una nu-ţi place, că-i amară, dar dacă îi pui zahăr îşi pierde din acuitate, din ceea ce te instigă. O cafea care te ţine chiar cu riscul ca într-o zi să crăpi”. Margareta Pogonat şi-a acceptat menirea de a iubi oamenii cu o generozitate ce i-a creat o aură specială. A făcut o carieră fără sprijin, numai prin puterile sale. Iar după reacţiile publicului, n-a prea greşit. De altfel, toţi copiii o cunoşteau ca fiind mama lui Pistruiatul. Tot proiectul acesta care s-a chemat viaţa sa poate părea neinteresant în ochii altora, dar este o viaţă de om care a aşezat lucrurile unul lângă altul cu dragoste. După ce a ieşit la pensie de la Nottara, a mai avut câteva roluri principale la Ploieşti. Şi-a iubit studenţii ca nimeni altcineva. A suportat coborârea de pe scenă mai uşor fiind profesor. Şi-a îndrăgit absolut toate rolurile pe care le-a jucat. Altfel nu ar fi putut să le facă. Slabe, bine scrise sau nu, bune, le-a completat cu frumuseţea sa interioară. „Dacă nu ne susţinem unii pe alţii nu iese nimic, nu putem juca singuri. Un actor de calitate, un om talentat, indiferent dacă joacă alături de o pisică, tot simte, tot transmite ceva. Chiar tăcând transmite, stând într-un picior, pe scenă sau în faţa aparatului”. Margareta Pogonat are o stea după modelul Walk of Fame în faţa cinematografului din Ploieşti, alături de Toma Caragiu şi Ştefan Bănică senior. Toate emoţiile, toate stările bune, toate stările chiar şi mai puţin bune au ajutat-o să construiască o carieră de excepţie, dar şi o viaţă împlinită.
Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în piese precum "Patru lacrimi", "Oameni feluriţi", "Sentimente şi naftalină" şi "Omul care face minuni". În cinematografie a jucat în "Pasărea furtunii", "Lumină de iulie", "Meandre", "Legenda”, "Tinereţe fără bătrâneţe", "Zestrea", “Drum în penumbră”, “Oraşul văzut de sus”, "Trei scrisori secrete", "Actorul şi sălbaticii”. A mai jucat şi în "Gloria nu cântă", "Regăsirea", "Clipa", "Visul unei nopţi de iarnă" (teatru TV), în serialul "Lumini şi umbre", "Gaiţele", "Binecuvântată fii, închisoare", serialul "Cuscrele" şi "Margo". În 2009, Margareta Pogonat a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. (Loreta Popa)