Amos Oz despre dragoste şi întuneric

La sfârşitul lunii trecute celebrul scriitor israelian Amos Oz a fost prezent în Bucureşti pentru două zile, interval în care a primit distincţia de Doctor Honoris Causa a Universităţii bucureştene, a lansat propria serie de autor la Humanitas, dar punctul de maxim interes l-a reprezentat discuţia avută cu Gabriel Liiceanu sub cupola Ateneului Român, audiată de un numeros public.

Ideile lui Amos Oz sunt cunoscute, dar ascultându-l, de fiecare dată ne surprind în sensul bun al cuvântului. El este un spirit democratic exemplar, care-şi face o datorie de onoare din a respecta partea adversă. L-am cunoscut acum şapte ani la Neptun, la festivalul "Zile şi nopţi de literatură", când i s-a decernat Premiul Ovidius. Era pentru a doua oară în ţara noastră. A spus atunci că omenirea va fi fericită doar în momentul în care va reuşi să se vindece de obsesiile totalitare. Altă şansă spre o viaţă civilizată nu există.

Părinţii lui Amos Oz au emigrat în Orient venind din Europa Răsăriteană. Scriitorul s-a născut la Ierusalim în 1939, iar viaţa lui, mai mult sau mai puţin, se suprapune cu cea a statului Israel. A înţeles poate ca nimeni altul că lucrurile scăpate de sub control nu mai pot fi întoarse din drum. De aceea elogiază compromisul. Aceasta este o altă idee de-a domniei sale care surprinde. Bunăoară, noi am învăţat că a face compromisuri este ceva dezonorant. Doar că aşa gândesc firile idealiste, care din păcate, în anumite opţiuni radicale, se învecinează cu fanaticii. Un om însă care are capul pe umeri va înţelege odată cu vârsta că arta compromisului este un principiu fundamental de viaţă. În majoritatea cărţilor sale Amos Oz afirmă că lumea nu e pictată în alb şi negru. O asemenea împărţire este efectuată tot de aceia care, dorind să simplifice realitatea, vor să-i împartă pe oameni în buni şi răi, pentru ca astfel "bunii"

să-i extermine pe "răi".

Romanul e ca o căsnicie

Amos Oz are un deosebit simţ al umorului. Când vorbeşte sau scrie despre literatură îl tentează comparaţii care fac deliciul celor care-l ascultă şi care-l citesc. Dacă o poezie este ca o aventură de o noapte, romanul este ca o căsnicie. Presupune mari eforturi pentru a-l duce la bun sfârşit. Presupune să găseşti mereu cuvântul potrivit dintr-o sumedenie de variante. Tema principală a romanelor sale este de altminteri familia. De ce aceasta? Fiindcă în opinia lui, pe care o exprimă cu maximă tărie, familia este cea mai misterioasă instituţie din toată istoria omenirii. De asemenea, cea mai paradoxală, cea mai comică, dar şi cea mai tragică. Indiferent de epocă, supravieţuieşte. Nici o temă din literatura lumii nu poate fi în consecinţă mai provocatoare. Între a alege o călătorie cu o navă spaţială tocmai în Marte şi a fi o muscă agăţată de peretele unui cămin conjugal, preferă a doua situaţie.

Amos Oz se bucură de o deosebită audienţă în lume şi în ţara noastră. Romanele sale sunt cumpărate şi citite. Probabil că publicul iubitor de carte simte în autorul israelian acea căldură pe care mulţi scriitori contemporani au pierdut-o. Naturaleţea este unul din atuu-urile lui Amos Oz. El nu face filosofie în cărţile sale, ci vrea să redea adevărul uman, care se manifestă la fel în orice punct de pe glob. "Poveste despre dragoste şi întuneric", "Odihnă desăvârşită", "Să cunoşti o femeie" , "Să nu pronunţi noapte" sunt titluri deja familiare cititorului român. Tradus în 40 de limbi şi laureat al unor mari premii internaţionale, el oferă şi o altă reţetă a succesului.