Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Arta - expresie a frumuseții dumnezeiești
A paisprezecea broșură misionară din colecția pastoral-misionară dedicată tinerilor are ca obiectiv popularizarea, în 30 de pagini, a rolului pe care arta îl are în viața omului și pentru activitatea eclezială, ca mijloc de exprimare a creativității umane sub inspirația Duhului Sfânt. Pe parcursul timpului, arta s-a dezvoltat alături de Religie și a atins cele mai înalte culmi ale desăvârșirii sub aripa sa protectoare. Arhitectura, sculptura, pictura, muzica, dansul, poezia, literatura și-au atins apogeul în epocile în care acestea au servit ca forme de manifestare pentru Religie.
Frumusețea, tezaurizată de către artiști, este, pentru noi toți, o reflectare a frumuseții și strălucirii divine. Și nimeni, niciodată, poate, nu ne poate dărui o reflectare mai fidelă, în plan estetic, a credinței, așa cum o poate face arta. Din timpuri îndepărtate, demersul artistic a fost legat de prezența și de manifestarea sacrului, cele două realități fiind într-o puternică și strânsă comuniune. Acest fapt este de înțeles dacă ne gândim că Dumnezeu Însuși, Creatorul, este Cel dintâi și desăvârșitul Artist al lumii, iar noi, oamenii, creați după chipul Lui și în perspectiva unei nesfârșite asemănări cu El, avem, în mod natural, inclusă în firea noastră vocația artistică, la fel ca și cea a sacrului. Arta lasă să se întrevadă acea memorie a comuniunii, partea estetică a Sfintei Tradiții, tezaurul viu al credinței, care vorbește, fără cuvinte, despre Revelația divină. Ea constituie o punte de legătură între culturi și civilizații și ne dăruiește o mărturie asupra patrimoniului spiritual și cultural, comun, al umanității, al felului în care omul s-a străduit să ajungă la Dumnezeu, iar Acesta S-a coborât la el. Pentru Biserică, arta reprezintă un instrument adecvat de propovăduire a mesajului evanghelic și de schimbare a omului prin intermediul mărturiei frumuseții, ca reflectare a Creatorului lumii.
Această broșură a fost elaborată sub coordonarea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei de profesori ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.