Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă o expoziție inedită, intitulată „la îndeMână”, care aduce în prim-plan replici după artefacte din toate epocile istorice, pe care publicul le poate ati
Arta religioasă între tradiție și modernitate
Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” găzduiește expoziția de pictură „Lumina cea de toate zilele” a artistei Maria Constantinescu, membră a Academiei Artelor Tradiționale din România și creatoarea unui stil unic, inconfundabil. A plecat de la tradiție și a ajuns la modernitate, la simbol. Expoziția reunește lucrări pe sticlă, cu tematică religioasă. Artistei îi place să mai pună o icoană dedesubt și spune că dacă cea de deasupra e pictată mai puțin, se poate vedea în interior și astfel privim lumea prin ochii sfinților.
Maria Constantinescu se numără printre acei artişti care găsesc în dogma reprezentărilor creştine diverse căi spre libertatea de expresie. Lucrările acesteia sunt aşezate la graniţa dintre icoană şi pictura laică cu subiect religios, tocmai pentru că arta pe care o profesează reuşeşte să aducă la un numitor comun credinţa cu meşteşugul de a picta. Ea este într-o continuă căutare pentru a aduce lumina în lucrările sale și consideră că este necesar să dea un sens căutărilor sale către lumină. Astfel a luat naștere expoziția „Lumina cea de toate zilele”.
„Credința pentru mine înseamnă iubire și iubirea conține tot. Conține iertare, înțelegere, toleranță. Iubirea e cea mai importantă. Pentru mine Dumnezeu este iubire și lumină. Am avut marea șansă să pot inventa o patină cu care învechesc sticla. Am obținut-o în timp. La început era ceva mai ușor, acum e destul de greu. Sunt mai multe etape, de fapt durează mai mult învechirea sticlei decât realizarea picturii. În lucrările mele redau lumina în primul rând prin transparența sticlei și apoi prin foița de aur și, câteodată, pun și oglinda în care ne reflectăm, pentru că, de exemplu, în «Îngerii Pământului» n-am desenat fața, am pus o oglindă pentru că noi suntem îngerii pământului și ne putem reflecta”, spune Maria Constantinescu.
Criticul de artă Ruxandra Dreptu consideră că lucrările Mariei Constantinescu expuse la parterul palatului brâncovenesc „sunt gândite astfel încât să intre în dialog cu spațiul, un dialog activ, care provoacă și interpretarea. Prin lumina cea de toate zilele, artista ne conduce cu o elegantă măiestrie pe traseele unei călătorii printre miracole redate prin linii care alunecă firesc și ușor pe suprafața sticlei, într-o grafie minimalistă pentru a evidenția conturul îmbrățișării dintre binele învingător și superbul învins, unde Fecioara Bunei Vestiri toarce, iar îngerii păzitori sunt pretutindeni și de-a pururea; acea lume minunată pe care uneori o uităm. Maria Constantinescu ne-o amintește cu delicatețe folosind sticla, un material translucid, când separă spații, oglindă în jocul cu lumina, opac atunci când este suport pentru pictură”.
Expoziția „Lumina cea de toate zilele” va putea fi vizitată până în 15 iunie 2025, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A.D.)