Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Artiști de toate vârstele fac rai din ce au

Artiști de toate vârstele fac rai din ce au

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Cultură
Data: 20 Ianuarie 2026

Asociația Artiștilor Plastici din București prezintă, la Muzeul Național al Țăranului Român, expoziția „Fă rai din ce ai”, care aduce pe simeze aproximativ 45 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și acuarelă, realizate de membrii asociației, artiști de toate vârstele, uniți de pasiunea pentru artă. Se propune, astfel, o reflecție asupra modului în care arta poate transforma, reinterpreta și redefini lumea înconjurătoare, punând accent pe creativitate, resurse interioare și capacitatea artistului de a pune în valoare imagini din realitatea imediată. 

Expoziția reunește o serie de artiști români contemporani, ale căror lucrări explorează o diversitate de expresii vizuale și tehnici artistice, printre care: ulei și acrilic pe pânză, acuarelă, grafică, sculp­tură în lemn și rășină epoxidică. Această varietate de medii reflectă bogăția și dinamismul scenei artistice actuale.

Daniela Pavel, curatorul expo­ziției și vicepreședintele Asociației Artiștilor Plastici din București, afirmă că „expoziția reprezintă un frumos dialog între artiști prieteni cu preocupări comune, în care expresivitatea este redată în multe maniere. Titlul expoziției este inspirat din ceea ce noi putem oferi în viața de zi cu zi. Întotdeauna oferim cu drag, iar acest lucru este unul dintre cele mai frumoase sentimente cu care ne putem întâlni pe această lume. Vom regăsi pe simeze lucrări interesante, de exemplu, avem câteva lucrări cu port popular, cu peisaje, cu case țără­nești, biserici, dar și naturi statice, pentru că fiecare artist a încercat să facă rai din ceea ce a avut la îndemână. Puteți vedea lucrări semnate de Diana și Gheorghe Marinescu, Elena Căruțașu, Pușa Bărbulescu, Anca Ghencea și mulți alții”.

Printre expozanți se numără și Bogdan Dițu, care privește arta ca pe un dar și este prezent în expoziție cu „o odaie a bunicilor, foarte veche, în care pot fi admirate elemente tradiționale din satele românești. Sunt paturi, lăzi de zestre, obiecte de port tradițional și tot felul de trăistuțe din pâslă. Atrag privirea și dușumelele și acoperișurile, care sunt aparte. Am ales să lucrez cu acrilice, pentru că mă simt foarte bine cu mediul acesta”.

Expoziția „Fă rai din ce ai” este deschisă până în 2 februarie 2026, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A.D.)

Citeşte mai multe despre:   Muzeul National al Taranului Roman  -   expozitie