Biografii princiare din secolul al XVIII-lea

În colecţia "Historia" a Editurii Polirom a apărut, la finele anului trecut, biografia principelui moldav Dimitrie Cantemir şi a fiului său Antioh. "Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea" a istoricului român Ştefan Lemny a fost publicată pentru prima dată în Franţa, în anul 2009.

Cartea urmăreşte destinul ieşit din comun al unei familii care a dat culturii europene două figuri remarcabile: "Tatăl şi fiul şi-au transmis oarecum ştafeta în traversarea continentului, unul venind de la Istanbul la Moscova şi la Sankt Petersburg, celălalt continuând drumul din Rusia până la Londra şi la Paris... ei se întâlnesc în aceeaşi dorinţă înflăcărată de a stabili punţi de comunicare între lumile pe care le-au străbătut".

Motivul care l-a determinat pe Ştefan Lemny să scrie această dublă biografie a fost, pe de o parte, alunecarea sub praful uitării a celor doi mari cărturari români ce au marcat secolul al XVIII-lea pe plan naţional şi european. "Este surprinzător să constatăm uitarea care s-a aşternut peste numele lor dincolo de graniţele ţărilor lor", scrie Ştefan Lemny în introducerea volumului său.

Pe de altă parte, istoricul a constatat că în lucrările de specialitate ce le sunt consacrate unuia sau celuilalt, legătura de sânge şi spirituală dintre tată şi fiu tinde să se estompeze până aproape de dispariţie.

Tatăl

În România, Dimitrie Cantemir (1673-1723) este considerat unul dintre întemeietorii culturii naţionale, creatorul primului roman din literatura noastră, "Istoria ieroglifică". Cel care a ocupat pentru scurt timp tronul Moldovei s-a bucurat însă şi de recunoaşterea occidentului cultural: numele său se află printre cele ale altor opt sute de mari autori pe faţada bibliotecii Saint-Geneviève din Paris, alături de Malebranche, Leibniz şi Newton. Pentru constanta sa activitate intelectuală încununată de redactarea în latină a "Istoriei Imperiului Otoman", Dimitrie Cantemir a fost ales în Academia din Berlin, în anul 1714. Din păcate, principele moldav s-a stins din viaţă fără a fi apucat să vadă cu ochii lui Europa aşa cum îşi dorea: "Am mare dorinţă de a vizita acele ţări". Osemintele

i-au fost repatriate în 1935.

Fiul

Antioh Cantemir (1709-1744), absolvent al Academiei din Sankt Petersburg, este cel care, în patria sa adoptivă, Rusia, a pus bazele poeziei moderne repetând peste timp gestul de pionierat cultural al tatălui său, autorul primului roman românesc.

Antioh a semnat traduceri din latină şi din franceză, a scris satire versificate, s-a numărat printre prietenii lui Voltaire şi ai lui Montesquieu. Poate cea mai strălucită dintre contribuţiile sale culturale a fost dicţionarul rus-francez în trei volume, cu 47.000 de articole şi care a fost publicat abia în anul 2004.

Misiunile diplomatice l-au trimis la Londra în ipostaza de ambasadoar al Imperiului Rus la doar 22 de ani, apoi la Paris şi Versailles. Pasionat de a crea punţi între culturi, Antioh a iniţiat o apropiere nefinalizată, însă între Biserica de la Roma şi cea din Rusia. S-a stins din viaţă prematur, la 35 de ani.

Impresionat de sinteza culturală şi de întinderea intelectuală ce erau evidente în lucrările lui Antioh, dar şi în dialogul lor susţinut, însuşi Voltaire i-ar fi scris prinţului Cantemir: "Am învăţat multe lucruri din corespondenţa noastră. Voi învăţa şi mai multe din conversaţia dumneavoastră... limbile moderne şi cele vechi, filosofia şi poezia vă sunt familiare; spiritul dumneavoastră este precum imperiul aristocraţiei dumneavoastră ce se întinde peste ţinuturi cu climă atât de diferită, cuprinzând jumătate din circumferinţa globului pământesc."

" Motivul care l-a determinat pe Ştefan Lemny să scrie această dublă biografie a fost, pe de o parte, alunecarea sub praful uitării a celor doi mari cărturari români ce au marcat secolul al XVIII-lea pe plan naţional şi european. "Este surprinzător să constatăm uitarea care s-a aşternut peste numele lor dincolo de graniţele ţărilor lor", scrie Ştefan Lemny în introducerea volumului său."