Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Bobohalma, sat cultural al României în 2018
Satul Bobohalma din Târnăveni a câştigat finala concursului „Satele culturale ale României 2018”, după cum a anunţat primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan. În finala celei de-a cincea ediții a acestei competiții s-au aflat alte 14 localităţi rurale din ţară. Satul Bobohalma reprezintă un proiect centrat pe satul de vacanţă, ce îşi propune revitalizarea satului vechi. Pentru a obţine titlul de „Sat Cultural”, localitatea candidată trebuie să facă dovada organizării a minimum cinci evenimente sau proiecte culturale.
Juriul naţional, format din experţi în etnografie şi folclor, a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, că Bobohalma este sat cultural al României. „Titlul obţinut este un cadou făcut tuturor mureşenilor, pe care îi invităm să redescopere autenticul foarte aproape de ei, într-un colţ de rai”, a afirmat primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheşan, citat de Agerpres.
Satul Bobohalma a ajuns în finala celei de-a cincea ediții a acestui concurs alături de alte 14 localităţi rurale din ţară. Concursul a fost demarat în urmă cu patru ani, iar până în 2018 au existat încă două comune din judeţul Mureş, Sângeorgiu de Mureş şi Deda, care au ajuns în finală şi au fost desemnate sate culturale ale României. Competiţia „Satele culturale ale României” este deschisă localităţilor rurale, cu scopul punerii în valoare a patrimoniului local şi revitalizării acestor zone.
Satul Bobohalma din Târnăveni este un proiect centrat pe satul de vacanţă, ce îşi propune renașterea satului vechi. „Sunt sute de tineri plecaţi din acest sat, în special în Italia, pe care ne propunem să îi reinvităm în satul pe care l-au părăsit”, a spus Sergiu Zereş, city managerul municipiului Târnăveni. Acesta a adăugat că „se doreşte și crearea unui proiect de rezidenţă artistică a studenţilor la arhitectură, precum și elevilor, în perspectiva restaurării unor case vechi, plus un proiect de turism cultural”. A fost un concurs la care au participat 29 de localităţi, dintre care doar 15 au fost admise în finală. Bobohalma este singurul sat din Mureş acceptat.
Pentru a obţine titlul de „Sat Cultural”, localitatea candidată trebuie să facă dovada organizării a minimum cinci evenimente sau proiecte culturale (sărbători, festivaluri, concursuri, promovare, lansări carte, teatru etc.) şi să obţină minimum 70 de puncte din maximum 100 posibile în urma jurizării.
Competiţia „Satele culturale ale României 2018” este organizată de Asociaţia cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), iar pe lista finalistelor s-au aflat localităţile: Sadu (judeţul Sibiu), Vorona (judeţul Botoşani), Drăguş (judeţul Braşov), Vălişoara (judeţul Hunedoara), Corbi (judeţul Argeş), Ţibăneşti (judeţul Iaşi), Ruginoasa (judeţul Iaşi), municipiul Târnăveni, satul Bobohalma (judeţul Mureş), Ţânţăreni (judeţul Gorj), Pădureni (judeţul Vaslui), Piscu (comuna Ciolpani, judeţul Ilfov), Recea (judeţul Maramureş), Dofteana (judeţul Bacău), Gălăutaş (judeţul Harghita), Miroslava (judeţul Iaşi), Moroeni (judeţul Dâmboviţa), Comorile României - Ţara Hangului (judeţul Neamţ) şi Prejmer (judeţul Braşov).