Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Bucureștiul de altădată, descoperit la pas
Capitala are încă destule locuri frumoase, aspect pe care, de ani buni, „se încăpățânează” să îl demonstreze Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN, care a organizat cea de-a 8-a ediţie a proiectului trasee culturale „Cu bastonul prin Bucureşti”. Ediția a însemnat includerea unui traseu de promenadă între cartierele istorice Armenesc şi Icoanei.
Astfel, din 6 august până pe 10 septembrie, în fiecare duminică, de la ora 17:30, începând de la librăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) şi până la Rezidenţa BRD Scena 9 (str. I. L. Caragiale nr. 32), ghizii ARCEN îi vor plimba pe bucureşteni printr-un labirint de străzi ce păstrează încă fragmente importante din partea istorică a Bucureştiului.
Cei dornici de a cunoaște Bucureștiul altfel decât cel plin de blocuri ridicate în vremea comunismului au la dispoziție traseul cuprins între străzile: Arthur Verona - A. D. Xenopol - Cristofor Columb - Eremia Grigorescu - Grădina Icoanei - Jean Louis Calderon - Icoanei - Alexandru Donici - Vasile Lascăr - Logofăt Luca Stroici - Maria Rosetti - I. L. Caragiale.
Motivele reprezentanților ARCEN privind alegerea acestui perimetru încep cu faptul că perimetrul urban este unul foarte valoros arhitectural şi cultural şi generos vizual. Zona păstrează până astăzi aspectul vechi al Bucureştiului de dinainte de Marele Război, cu case ascunse de vegetaţie, curţi largi cu viţă-de-vie şi pomi fructiferi, case parter, dar şi o diversitate extraordinară de arhitectură neoromânească şi o serie impresionantă de imobile interbelice art deco.
ARCEN este o organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit, alcătuită dintr-un grup de tineri entuziaşti care doresc să aducă o schimbare pozitivă în România de astăzi.
„Credem că prin Cultură şi Educaţie putem să ajungem la Normalitatea de care este atâta nevoie în societatea românească contemporană. Prin intermediul proiectelor pe care le desfăşurăm, toate iniţiate şi gândite de voluntarii ARCEN, avem în vedere promovarea valorilor autentice, consolidarea societăţii civile, precum şi sprijinirea iniţiativelor culturale ale tinerilor”, transmit reprezentanții asociației.
Participarea la traseu este gratuită şi nu necesită înscriere prealabilă.