Câmpina, un focar de cultură al Prahovei

În unele oraşe mai mici ale ţării, viaţa culturală este mai bogată decât te-ai aştepta, iar lucrurile frumoase care se întâmplă acolo sunt datorate, în mare măsură, doar câtorva oameni. Unul dintre aceştia, scriitorul Florin Dochia din Câmpina, a reuşit să rea­du­că, împreună cu câţiva prie­teni scriitori, o parte din stră­lucirea artistică pe care acest oraş plutitor pe câm­purile de petrol a avut-o în prima parte a secolului trecut.

Scriitorul Florin Dochia, absolvent de jurnalism în 1980, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Poezie Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Prahoveni, re­dac­tor-şef al publicaţiilor literare „Revista Nouă” şi „Urmuz”, autor a zeci de cărţi de poezie, eseu, critică literară, ne-a vorbit despre viaţa culturală a oraşului Câmpina.

Sunteţi iniţiatorul Societăţii Scriitorilor Prahoveni. Cu ce se diferenţiază proaspăt înfiinţata Societate a Scriitorilor Prahoveni de alte asociaţii de profil?

Nu ştiu dacă şi cum se diferenţiază asociaţia noastră de altele asemenea. Împreună cu cei patru prieteni ai mei scriitori - membri fondatori - am dorit să avem o structură care să ne permită organizarea de manifestări culturale în sprijinul, mai cu seamă, al culturii scrise şi al dialogului acesteia cu artele vizuale, cu muzica şi teatrul, în beneficiul unui public de toate vârstele. Ideea este că vom avea, în viitor, consumatori de cultură dacă ei vor fi captaţi pentru ea de la vârste fragede. Având această asociaţie, vom putea accesa fonduri şi vom putea iniţia colaborări pentru astfel de demersuri educaţionale din cele mai diverse sectoare ale vieţii sociale. Deocamdată, colaborăm cu aşezăminte culturale de stat - case de cultură, biblioteci, muzee -, dar abia avem trei luni de existenţă şi zece membri asociaţi (pe lângă cei cinci fondatori)! Printre proiectele noastre se numără concursuri de lectură şi de arte vizuale pentru elevii mici, concursuri de literatură pentru elevii mari, sesiuni de lectură şi dezbatere, tabere de creaţie sincretice gen dialog al artelor organizate, deocamdată, în oraşul de reşedinţă, Câmpina, şi în alte oraşe de pe Valea Prahovei.

Povestiţi-ne despre revistele literare pe care le scoateţi în Câmpina şi despre manifestările culturale pe care le organizaţi.

Împreună cu câţiva prieteni, realizez, din 2004, „Revista nouă“, o publicaţie de cultură cu apariţie, acum, de şase ori pe an. Ea dă seamă şi de viaţa culturală şi zona noastră, dar, în principal, este o oglindire, fatalmente parţială, a imaginii literaturii române de azi. Din 2014, am pornit iniţial în cadrul unui proiect intitulat „Campania de pedagogie a lecturii” al Bibliotecii Municipale (director Liliana Ene), o revistă de poezie şi arte vizuale numită „Urmuz“, ca un omagiu adus lui Geo Bogza, cel care a scos la Câmpina, în 1928, cinci numere dintr-o revistă cu acest nume. Acum apare cu numere duble de şase ori pe an. Ea are trei secţiuni: prima este dedicată textelor despre poezie (cronici literare, eseuri) şi poeziei contemporane, cea de-a doua artelor vizuale (texte şi imagini), iar cea de-a treia tălmăcirilor din poezia universală (arte poetice şi texte poetice în versiuni noi). Am implicat aici tineri traducători entuziaşti precum Liliana Ene, Adrian Bulz, Alexandra Irimia. Am crezut că o asemenea structură, inspirată de publicaţiile avangardei interbelice din Europa, este salutară într-o lume destul de puţin spectaculoasă şi conservatoare a presei literare contemporane. În cele două demersuri editoriale, am căutat să păstrez ceva din moştenirea spirituală profundă a iniţiatorilor - B. P. Hasdeu, în cazul „Revistei Noi”, şi Geo Bogza, în cazul revistei „Urmuz”, şi să o fac accesibilă acestui secol al acceleraţiei.

Câmpina este un oraş mic şi totuşi viaţa culturală este mai bogată chiar decât a Ploieştiului. Cum vă expli­caţi aceasta?

Explicaţia este simplă. O tradiţie veche de abia un secol. Dezvoltarea fundamentată pe industria petrolului a adus cu sine nevoi culturale ale locuitorilor, majoritatea cu studii importante (la 1910, Câmpina era localitatea cu cei mai mulţi ştiutori de carte din România, practic peste 90%). De aceea, aici concerta de obicei George Enescu, conferenţia Nicolae Iorga, au ales să locuiască Nicolae Grigorescu, Constantin Istrati, B. P. Hasdeu, pe care-i vizita frecvent o pleiadă de scriitori şi oameni de cultură importanţi ai timpurilor acelora. Perioada comunistă a pus prea puţin surdină acestor înclina­ţii, iar acum, după o oarecare vâl­toare nesigură, de vreo zece ani, lucrurile s-au aşezat şi administraţia locală a înţeles folosul necuantificabil, dar esenţial al inves­ti­ţiei în cultură. Iar numeroasele ONG-uri, cu diverse scopuri ge­ne­­roase social-culturale, au proli­fe­­rat benefic. Şi cum să nu se-ntâmple asta în prezenţa celor două muzee memoriale (Hasdeu şi Grigorescu), a bibliotecii (cu secţie externă de carte în limba engleză), a trupelor de teatru ale li­ceenilor prezenţi în festivalurile na­­ţionale. Şi suntem, pe dea­su­pra, în localitatea cu cele mai multe zile însorite pe an! Nu vreau să spun nimic despre Ploieşti. Am lucrat acolo mai mult de un deceniu, în domeniul culturii. Am fost printre cei patru-cinci iniţiatori ai Festivalului de poezie „Nichita Stă­nescu”, 1984-1990, manifesta­re devenită, în ultimii ani, numai o umbră a ceea ce a fost... Asta mă întristează, dar se petrec şi acolo lucruri frumoase, dar poate că sunt Bucureş­tii prea aproape? E o degringo­la­dă care mie nu-mi place. Cei care vor, dintre ploieş­teni, vin la Câmpina sau la Si­naia, unde eu şi prietenii mei fa­cem să se-ntâmple câte ceva frumos.

Ca fost director al Casei municipale de cultură „Geo Bogza” din Câmpina, ce aţi făcut pentru creşterea interesului pentru lectură al tinerilor?

Proiectul meu de management în vederea unei educaţii permanente a pornit de la asigurarea unui echilibru între diversele segmente ale culturii: cultura scrisă, cultura vizuală, cultura muzicală, cultura spectacolului şi încercarea de sincretizare cât mai armonioasă. Nu aş vrea să fac aici un raport. Am iniţiat un concurs de lectură („România, citeşte-mă!”) deschis tuturor elevilor de clasa a patra. Un concurs de creaţie plastică („Campinarte”) dedicat elevilor de gimnaziu. „Campania de pedagogie a lecturii”, incluzând întâlniri lunare cu scriitori ale elevilor de liceu şi de gimnaziu, a durat, din nefericire, numai un an… Tabăra de pictură „Câmpina, dragostea mea”, cu artişti profesionişti, a îmbogăţit patrimoniul vizual al oraşului timp de câţiva ani. Cu sprijinul Comisiei de cultură a Consiliului local se organizează anual concursul de manuscrise şi concursul cartea anului, se subvenţionează apariţii editoriale în colecţia „Patrimoniu cultural câmpinean”. Dar copilul meu cel mai drag este „Maratonul poeziei”, pe care-l fac de vreo patru ani la Câmpina, în martie şi în august, după o regulă a prieteniei scriitoriceşti, a iubirii pentru literatură şi pentru oameni. Dacă unele dintre manifestările iniţiate de mine, acolo, în timp, au intrat acum în umbră sau chiar în întuneric, măcar Maratonul va rămâne o prezenţă la care nu voi renunţa.