Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Ce a mai rămas din ţăranul român?
De curând a apărut la Polirom volumul „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului“ de Vintilă Mihăilescu, cunoscut sociolog şi antropolog. Născut în 1951, domnia sa are în spate o bogată activitate ştiinţifică şi universitară. Face parte din familia spiritelor lucide, care nu se îmbată cu apă rece. Este un magistral deziluzionat şi pentru aceasta îl felicităm. De zece ani de zile scrie la „Dilema veche“, unde prezintă fără perdea „starea naţiunii“.
Moştenirea comunistă a lăsat răni adânci într-un organism social care nu se mai poate reface. Cel care a suferit cel mai mult de pe urma fostului regim şi a actualei tranziţii este ţăranul. România, deşi cu cel mai ridicat procent de populaţie rurală dintre toate ţările UE, nu mai are ţărani. Lecţia predată nouă de Vintilă Mihăilescu este fără reproş. Ţăranul român este, din păcate, o fiinţă alterată, deşi, trebuie să recunoaştem, şi acum mai putem descoperi colţuri din ţară în care tradiţia este respectată şi tocmai de asemenea locuri ar trebui să fim legaţi şi să credem în perpetuitatea lor şi să nu vedem doar defectele.
Vintilă Mihăilescu a fost directorul Muzeului Ţăranului Român până în 2010, după Dinu Giurescu şi regretatul Horia Bernea. Aici a desfăşurat o activitate prodigioasă, încercând să îmbine vechiul şi noul, să pună în evidenţă autenticitatea şi să-i avertizeze pe oameni asupra falsului. De fapt, profilul personalităţii sale este extrem de complex. Deziluzionat, aşa cum reiese din cartea de faţă, nutreşte totuşi în sufletul său speranţe puternice. Poate lumea satului românesc va renaşte aşa cum a fost ea odată, ceea ce înseamnă că Muzeul Ţăranului Român nu a fost doar muzeu, deci un spaţiu care depozitează şi tezaurizează, întors spre trecut, ci prin activitatea sa a anticipat o mare regenerare. Cartea „Scutecele naţiunii şi hainele împăratului“, scrisă cu multă inteligenţă, are de fapt două feţe. Este prima care dezvăluie starea din prezent, dar şi aceea din profunzime în care se citesc, precum într-un palimpsest, semnele unei lumi salvate.