La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
Ce este fenomenologia?
Fondatorul fenomenologiei este, indiscutabil, Edmund Husserl. A trăit 80 de ani (1859-1938) şi este privit cu respect de toate cercurile intelectuale din lume. Acum, numele său nu mai interesează decât elite foarte închise, dar el face parte dintre postkantienii îndrăgostiţi de abstracţiunile cele mai fine. Humanitas, de doi ani, publică operele sale cele mai importante: „Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filosofie fenomenologică“, „Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală“, „Cercetări logice“ etc. Sunt cărţi extrem de dificile, numai pentru specialişti, şi nicidecum pentru publicul larg. Dar dacă unuia din mulţime ajunge să-i cadă ochii pe o asemenea carte, oare ce simte, ce trăieşte, ce gândeşte? Mă îndoiesc că o va arunca şi va spune că e doar o prostie. Oricât de abrutizaţi suntem, anumite delicii ale gândirii pure ne pot încă desfăta. Husserl ne oferă un asemenea festin. Să ne lăsăm creierul slobod şi dezintoxicat! Vom trăi astfel câteva momente de extaz rece. Asta ne şi cere filosoful. Fenomenologia este un fel de călătorie spre vid. Punem totul între paranteze, ne punem chiar şi pe noi înşine, suprimăm orice dependenţă şi orice liant. Se poate spune că avem de-a face cu un fel de budism filosofic pentru care Nirvana este eul pur de care în cele din urmă, şi de el, ne despărţim. Pentru un suflet ortodox asemenea lecturi sunt stupefiante. Nu o singură dată îşi pune întrebarea la ce-i poate folosi aşa ceva. Ei bine, îi foloseşte. Mintea noastră este un gurmand care trebuie hrănit cu tot felul de excentricităţi. Husserl asta face. Fenomenologia este o ontologie castrată de metafizică. Este, spus pe şleau, gândire în gol sau asupra golului. Dar avem nevoie şi de asemenea... vertijuri.