Cine a fost Mircea Ciobanu?

Poetul, prozatorul, editorul Mircea Ciobanu a părăsit această lume la 56 de ani, având însă în spate o operă deplină. Prezenţa lui s-a făcut remarcată şi înainte, şi după 1989. Nu a fost doar un poet care, precum în cartea sa de debut, ştie doar să scrie „imnuri pentru nesomnul cuvintelor“. Pe el l-a fascinat în egală măsură angajarea în treburile cetăţii. 

 

Se fac două decenii de când apăreau volumele sale de convorbiri cu regele Mihai. Au reprezentat un eveniment editorial şi o frondă autentică faţă de regimul de atunci de la cârma ţării. Dacă ne amintim, regele a venit în ţară de Paşti 1992 şi a fost primit triumfal. Cu doi înainte fusese fugărit pe autostradă de poterele respectivului regim. Mircea Ciobanu, care a scris ciclul de romane „Istorii“ şi mai apoi volumul de versuri „Patimile“, a considerat că este necesar să pună piciorul în prag şi să facă ceva. După puterile lui, o asemenea realizare a însemnat o apropiere de regele legitim pentru ca lumea să-l cunoască şi să scape astfel de clişeele răuvoitoare care circulau şi, din păcate, mai circulă pe seama Majestăţii Sale. Realizarea aceasta nu a venit în discordanţă cu preocupările de până atunci ale scriitorului. Mircea Ciobanu era atât un temperament vulcanic, cât şi o fire contemplativă. Iubea frumosul şi adevărul. Etica şi estetica erau pentru el doi versanţi care, urcaţi de oamenii cinstiţi,  pot să le dezvăluie acestora  ceruri nemuritoare. În peisajul poeziei „şaptezeciste“, aşa cum este el încadrat de istoriile literare, Mircea Ciobanu face o figură aparte, mustind de cultură şi de spirit civic. Era foarte talentat, dar nu idolatriza talentul. Ce importanţă are acesta dacă nu este susţinut de o inimă iubitoare şi de o conştiinţă trează? Poezia sa, care de la debut s-a dovedit că aparţine unui autor perfect format şi nu unui începător, a fost doar o treaptă suită de scriitor în drumul spre desăvârşire. La Versoix, alături de rege, s-a simţit în largul său simţind în suflet briza întăritoare a istoriei. A fost un adevărat patriot iubindu-şi poporul care, ca şi el, avea nevoie de clarificări. Limpede trebuie să ne fie cugetul pentru a privi în viitor, obişnuia să spună, fortificându-i astfel pe cei care se considerau dezorientanţi şi apatici. Îl evocăm acum deoarece intervalul pe care-l traversăm nu este neapărat caracterizat de entuziasm. Românii s-au transformat în consumatori şi bântuie hipermarketurile precum un cortegiu de stafii. Mircea Ciobanu ar fi combătut cu asprime o asemenea stare de lucruri. Energic, vedea în destinul naţional o miză supremă impulsionată de performanţele fiecăruia dintre noi. Înainte să moară a scris pagini remarcabile despre Iov, meditând cu toată sinceritatea sufletului său dârz la condiţia celui prea mult încercat de Dumnezeu. Bănuia poate că nu este departe de sfârşitul personal şi dorea ca înainte de „marea trecere“ să-şi pună o suită de întrebări capitale ca o plată anticipată acordată luntraşului funerar. Tot ce a scris piere astfel în faţa privirilor întrebătoare. Mircea Ciobanu nu s-a lăsat furat de curentul celor superficiali şi gălăgioşi. Cei şase ani pe care i-a trăit după 1989 l-au determinat să se cunoască mai bine pe sine şi să formuleze mici prognoze. Aura de profet l-ar fi strivit şi oricum nu ar fi acceptat-o. Acum în viaţă, ar fi trecut prin Piaţa Romană ca un boier sau ca un paria profund dezamăgit de ce vede în jur. Cine a fost Mircea Ciobanu? Poetul care a făcut din poezie un început şi nu un punct terminus. Numele său seamănă foarte mult cu al pictorului Mihai Mircea Ciobanu, un alt faimos inadaptat, care a trăit o viaţă scurtă, uluitoare prin risipă, vânător al himerelor neîmblânzite. De fapt pe el îl chema în cartea de identitate Mircea Sandu. Şi-a ales un anume pseudonim ca să străbată mioritic plaiuri triste. (Dan Stanca)