Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură De Caragiale nu poţi să te saturi, parol!

De Caragiale nu poţi să te saturi, parol!

Un articol de: Eliza Dumitrescu - 03 Oct, 2010

La început de stagiune, în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), vă puteţi delecta cu remarcabila punere în scenă a "Nopţii furtunoase" de I.L. Caragiale, sub semnătura regizorală a lui Felix Alexa.

Într-un cadru scenic minimalist, susţinut vizual de câteva repere atent amplasate, evoluează preţ de o oră şi cincizeci de minute o mână de actori: Mircea Rusu, ce întruchipează un Jupân Dumitrache (vital, fascinat de propria importanţă de "negustor" şi obsedat de teama de a nu fi înşelat, orbit însă de propriile judecăţi formulate odată pentru totdeauna), Mihai Călin perfect dedublabil în rolul lui Chiriac, Irina Movilă, energică şi cu o inepuizabilă plastică a emoţiilor în rolul Vetei, Dan Puric, inedit şi convingător în rolul lui Rică Venturiano/i>.

Balansul valorilor

Balansoarul, elementul central al decorului, aminteşte spectatorilor de continua mişcare a moravurilor şi "ambâţurilor" într-o Românie parcă etern marcată de balcanism şi de relativitatea valorilor şi a principiilor.

În balansoar se face lecturarea "gazetei Vocea Patriotului Naţionale" din care cei doi onorabili, Jupân Dumitrache şi rezoneurul său Nae Ipingescu nu înţeleg nimic şi tot acolo cel dintâi este încornorat de soţie şi de omul său de încredere în vreme ce îşi face "ezerciţul" de patrulare nocturnă. Aceeaşi impresie de balans al valorilor o creează valsurile, coloana vertebrală sonoră a piesei.

Decorul este întregit şi particularizat de celebrul "geamlâc", specific construcţiilor bucureştene de secol al XIX-lea şi frecvent amintit de Caragiale în scrierile sale. Ingenios amplasat, reflectând rece, obiectiv avalanşa de "peripeţiuni" sentimentale şi exterioare ale personajelor, geamlâcul lasă privirea să cadă asupra unei faţade albăstrui cu dovleci galbeni la pervaze.

Piesa de la TNB ne face să ne fie dor de Caragiale, de meditaţia sa plină de umor asupra prea-omenescului din fiecare dintre noi, cu limbajul său de un comic exploziv, cu personajele sale vitale şi absurde. Fără doar şi poate, de Caragiale nu poţi să te saturi, parol!