Despre plăcerea de a citi, cu fotograful André Kertész

Muzeul Naţional de Artă Contemporană aduce în faţa vizitatorilor, până pe 28 august, o expoziţie fotografică aflată sub semnul plăcerii lecturii, semnată de André Kertész, fotograful cu o carieră de peste şapte decenii, care a făcut înconjurul lumii prin cronicile în imagini ale vieţii cotidiene şi a rămas cunoscut în istorie prin vernisarea celei dintâi expoziţii de autor din lume.

Expoziţia "Lâintime plaisir de lire" reuneşte o selecţie de fotografii din colecţia Mediatecii de arhitectură şi patrimoniu a Ministerului Culturii şi Comunicaţiei din Franţa, adusă în România cu sprijinul Muzeului "Jeu de Paume" din Paris. Zeci de fotografii alb-negru, ce cartografiază în fapt momente inedite din viaţa artistului. Fie că buchisesc primele litere ale alfabetului, se perindă prin mai marile academii ori se bucură de gazeta găsită în pubelă, pe stradă, în parc, în vreo cafenea şi, de ce nu, pe acoperiş, subiecţii expoziţiei lui André Kertész sunt adesea oamenii pe care nu te-ai aştepta să-i surprinzi în actul lecturii. Meritul fotografului este acela de a-i imortaliza în momente ale cotidianului, fără a cădea însă în extrema banalului. Pătrunde fără să interfereze sau să perturbe universul cititorului în momente ale lecturii din intimitate, clipele emoţionante de pe front ale citirii răvaşului de la cei dragi, ale rugăciunii dintre tranşee ori imortalizează crunta ironie a cititorului care se cufundă citind până în letargia somnului sau grotescul unui snob parisian care lecturează în tandem cu o bovină. Fotograful preciza într-un interviu, acordat unui post de televiziune american, în 1983: "Momentul este cel care îmi ghidează munca. Cel mai important lucru pentru mine este să fac ceea ce simt. Toată lumea se poate uita la un anumit lucru, însă nu toţi îl pot vedea. Nu e atât de important alfabetul pe care îl foloseşti pentru a te exprima, cât de grăitor este sensul mesajului pe care vrei să-l transmiţi". Indiferent de aparatul de fotografiat utilizat, pentru Kertész era un simplu instrument, o prelungire a ochiului prin care observa lucruri ignorate de ceilalţi. Punea accent mai degrabă pe instinctul fotografic decât pe tehnica de execuţie, rezultatul fiind întotdeauna o fotografie a unei situaţii comune trecute prin filtrul emoţional.

Un cronicar al cotidianului

André Kertész s-a născut în 1984, în familia unui librar la Budapesta. Termină studiile la Academia de Comerţ, însă toată viaţa pendulează între cariera din domeniul economic şi pasiunea de fotograf. Primul său aparat de fotografiat l-a achiziţionat la vârsta de 18 ani şi a început prin a surprinde în faţa obiectivului copii, ţigani, ţărani sau peisaje de pe plaiurile natale. Se înrolează în armata austro-ungară în perioada Primului Război Mondial, timp în care cu ajutorul unui aparat portabil Goerz realizează instantanee de pe front. Mare parte dintre acestea sunt distruse de Revoluţia de la 1918. În 1923 obţine primul său premiu, medalia de aur acordată de Asociaţia Ungară a Fotografilor Amatori, doi ani mai târziu emigrează la Paris, unde vernisează şi prima sa expoziţie, în care expune 30 de fotografii. La Paris descoperă plăcerea plimbărilor pe străzi şi a rătăcirilor pe malul Senei, la Montpartnasse regăseşte artişti maghiari, întâlneşte şi portretizează numeroase personalităţi literare şi artistice precum Mondrian, Chagall, Zadkine, Foujita sau Colette. Cea mai prolifică etapă a carierei de fotograf a lui Kertész începe odată cu achiziţionarea unui aparat de fotografiat Leica, fotografiile apărând în mai multe publicaţii, unele copertând reviste precum "Art et medicine" sau "Vu". Totodată, obţine medalia de argint în cadrul Expoziţiei Coloniale din Paris, în 1930. În anii următori realizează seriile de fotografii "Distorsion", "Enfants", "Nos amis les bêtes" şi "Cathédrales du vin" ce se materializează printr-o serie de albume.

De pe Champs-Élysées în Park Avenue

În anii '40, datorită ascensiunii nazismului în Germania, redacţiile devin tot mai reticente asupra temelor social-politice abordate de André Kertész. Acesta ajunge să aibă tot mai puţine cereri, astfel încât este nevoit să emigreze la New York în căutarea succesului pierdut. Primul impact cu lumea artistică americană este destul de dur, fotograful atrăgând severe critici chiar şi din partea directorului fotografic al Muzeului de Artă Contemporană, Beaumont Newhall. Surprizele neplăcute se ţin lanţ şi revista "Look" îi publică fotografii din seria "A fireman goes to school" sub numele unui fost şef, pentru ca o altă dezamăgire să vină din partea revistei "Vogue", unde, deşi Kertész documentează peste 30 de articole, se publică un material dedicat fotografiei ce îl exclude pe acesta. Apropierea celui de-al Doilea Război Mondial determină administraţia americană să înăsprească criteriile de rezidenţă pentru străini. Paşaportul maghiar îl cataloga automat duşman al SUA, aşa că dispare pentru o perioadă din peisajul fotografic până ce devine cetăţean american cu acte în regulă.

Consacrare târzie

Abia după finele războiului, lucrările lui André Kertész capătă recunoaştere şi în lumea de peste Ocean. Devine director artistic la revista "House and garden", iar în următoarele două decenii publică peste 17.000 de fotografii. I se oferă un loc la catedra Şcolii "New Bauhaus", însă refuză, este ales membru al "American Society of Media Photographers", primeşte premiul de onoare al primarului New Yorkului pentru cultură şi artă şi devine Cavaler al Legiunii de Onoare din Paris. Printre numeroasele publicaţii care îi sunt dedicate menţionăm: "Soixante ans de photographie" (1912-1972) / "Şaizeci de ani de fotografie", "Jâaime Paris" (1974) / "Iubesc Parisul" şi "Hungarian Memories" (1982) / "Memorii maghiare". Locuieşte din ce în ce mai mult în Franţa şi în 1984 donează statului francez (Patrimoniul fotografic) toate negativele şi documentaţia personală. Moare la New York în 1985.