Dinu Pillat, o revelaţie

Destinul post 1989 al lui Dinu Pillat este copleşitor. Scriitor rafinat, cărturar temeinic, s-a prăpădit la numai 54 de ani de un cancer neiertător, dar şubrezit şi din cauza suferinţelor îndurate în detenţie. Fiu al lui Ion Pillat şi tatăl Monicăi Pillat, este, înainte de orice, el însuşi.

În martie, în urmă cu un an, Monicăi Pillat îi era restituit manuscrisul romanului lui Dinu, "Aşteptând ceasul de apoi" , confiscat de Securitate în momentul arestării, tot martie, chiar pe 25 martie 1959. Pentru distinsa anglistă, restituirea a însemnat o bucurie fără margini. Am vorbit atunci cu ea şi mi-am dat seama că faptul de-a intra în posesia unei scrieri a tatălui ei are semnificaţia unui miracol. Romanul lui Dinu Pillat, la o primă vedere, nu are nimic subversiv, ameninţător la adresa vreunui regim politic. M-am întrebat de multe ori ce s-ar fi întâmplat dacă în România nu ar fi venit la putere comuniştii, iar romanul "Aşteptând ceasul de apoi" ar fi apărut într-o lume normală, democratică, pluralistă. Unii critici l-ar fi apreciat, alţii poate ar fi strâmbat din nas, alţii ar fi trecut pe lângă carte nepăsători. În orice caz, nu ar fi câştigat unanimitatea. Dar în mod sigur nimeni nu s-ar fi gândit că textul este un pericol şi, în consecinţă, se cuvine ca autorul să fie pedepsit drastic. Totuşi, pentru acest roman, Dinu Pillat a intrat în puşcărie, a fost bătut şi torturat, a purtat lanţuri la picioare, a trăit un calvar fără seamăn. Din fericire, graţie decretului de amnistie din vara lui 1964, prin care toţi deţinuţii politici au fost puşi în libertate, a ieşit şi el din temniţă. A mai trăit din acel moment 11 ani, interval de timp în care şi-a văzut fata mireasă, a putut să se ocupe de un autor drag inimii lui, Marcel Blecher, nu l-a uitat pe Dostoievski şi a analizat primirea acestuia în conştiinţa literară a românilor.

Un suflet înalt

La 54 de ani, nu era pregătit pentru moarte, dar moartea nu l-a întrebat. El a aparţinut generaţiei lui Preda, Petru Dumitriu şi, helas, Eugen Barbu. Născut în 1921, a avut (ne)şansa să trăiască lucruri teribile: războiul, instaurarea comunismului în ţară, represalii, persecuţii. Le-a căzut victimă. Intelectual fin, nu a avut ancora ţărănească a lui Preda, nici talentul fără caracter al lui Barbu, cu atât mai puţin cameleonismul genial al lui Petru Dumitriu. În schimb, s-a bazat pe o nobleţe a duhului prin care a înţeles că există ceva mult mai important decât literatura. Şi decât exilul. Nu-l văd pe el fugit din ţară, aşa cum a făcut sora lui, Pia. A stat în România până la capăt şi după 1989 i

s-a făcut dreptate. A devenit erou într-un proces faimos, Noica-Pillat, şi figurează astfel pe lista demnităţii naţionale, a celor care după revoluţia maghiară din 1956 au fost închişi din cauza spaimei lui Dej că atunci ar putea pierde puterea.

Romanul "Aşteptând ceasul de apoi" este o oglindă miniaturală a marilor suferinţe pe care jumătatea secolului al XX-lea le-a rezervat poporului nostru. Credincios, smerit, cu sufletul înalt spre înălţimea de dincolo, Dinu Pillat nu a vrut să fie doar scriitor. Aceasta era dorinţa lui secretă. De aici a izvorât şi nobleţea. Iubea lumea făgăduită celor drepţi şi probabil a avut parte de ea. Are şi acum.

Îngerii

de Rainer Maria Rilke

traducerea: Dinu Pillat

Ei au toţi guri obosite

şi suflete senine fără margine.

Şi un dor ca un păcat

le trece uneori prin vis.

Aproape că se aseamănă

toţi între ei;

în grădinile lui Dumnezeu tac,

ca multe, multe intervale

în puterea şi melodia Lui.

Numai când îşi întind aripile

sunt deşteptătorii unui vânt:

ca şi cum Dumnezeu ar umbla cu cuprinzătoarele

sale mâini de sculptor

prin paginile

întunecatei cărţi a începutului.

"Intelectual fin, nu a avut ancora ţărănească a lui Preda, nici talentul fără caracter al lui Barbu, cu atât mai puţin cameleonismul genial al lui Petru Dumitriu. În schimb, s-a bazat pe o nobleţe a duhului prin care a înţeles că există ceva mult mai important decât literatura. Şi decât exilul. Credincios, smerit, cu sufletul înalt spre înălţimea de dincolo, Dinu Pillat nu a vrut să fie doar scriitor. Aceasta era dorinţa lui secretă. De aici a izvorât şi nobleţea."