S-au împlinit zece ani de când Moara de hârtie din Comana a lansat un mărțișor aparte, lucrat din hârtie manuală cu inserții florale și cu urări în versuri, numit Cărțișor. Nămeții au troienit drumurile, dar sâmbătă, 21 februarie, echipa care bucură oamenii cu mărțișorul cultural a sărbătorit evenimentul cu prietenii - adulți și copii din comunitate care beneficiază de existența Cărțișorului.
„Emineschool“ – filmul şi cartea
Preocuparea pentru stimularea dorinţei tineretului pentru lectură este în continuă creştere, ca reacţie firească la cultura imaginii pe care o traversăm de ceva vreme. În această idee a apărut varianta îmbinării cinematografiei cu lectura, prin programul „Emineschool“, inspirat joc de cuvinte care îi aduce împreună pe geniul poeziei noastre, Eminescu, şcoala şi zona tineretului…“cool“.
Între 6 şi 8 aprilie va avea loc Festivalul de film „Emineschool“, în care se va trata relaţia dintre literatură şi film, nu doar prin prisma ecranizării romanelor clasice. La Cinemateca Union, din Bucureşti, vor fi prezentate o serie de filme, din programul amplu spicuim: „Moment“, realizată de Vasile Mureşan Murivale şi Ion Cucu, „Moromeţii“, de Stere Gulea, „Nichita Stănescu“, de Marian Baciu, „Sânge albastru - Angela Marinescu“, de Marian Baciu, „Aici Nora Iuga“, de Vlad Rotaru, proiecţia fiind urmată de o întâlnire cu Nora Iuga. Seara se va încheia cu prezentarea în premieră a peliculei „Nino al meu“, de Vlad Rotaru. (Dan Cârlea)


