Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Epic“, o expoziţie de artă contemporană
Anaid Art Gallery găzduieşte, până spre sfârşitul lunii viitoare, o expoziţie tipică de artă contemporană semnată de artistul, foarte bine cotat la ora actuală, Alexandru Rădvan. „Epic“ se intitulează expoziţia şi posedă toată însuşirile artei contemporane. Cine nu ştie ce este această artă şi prin ce se deosebeşte de arta modernă ori clasică trebuie musai să viziteze expoziţia. Arta contemporană este nonconformistă, fără a fi neapărat şocantă. Calitatea ei principală este aceea că poate să placă fără efort. Este un produs al epocii care mizează totul pe diverstisment şi desfătare. Nu are neapărat o miză superioară, nu vrea să revoluţioneze, să reformeze, să-l pună pe privitor în faţa unor dileme existenţiale. Arta contemporană este de fapt postmodernă şi foloseşte toate atributele postmodernismului. Alexandru Rădvan, aici, face dovada bunei sale inserţii într-o asemenea zonă. Personajul pe care-l cercetează pe toate feţele şi pe care vrea să-l ilustreze cât mai convingător nu este nimeni altul decât Ulise. Asta şi face postmodernismul. Preia panoplia istoriei universale şi exploatează fiecare detaliu al acesteia. Ulise, fireşte, nu este un „detaliu“, iar pregnanţa sa mitologică, aşa cum o cunoaştem, este în cazul de faţă tratată cu maximă delicateţe. Nu mai avem nevoie de un orizont „tare“ al ideilor, suntem în paradigma soft a delectării şi confortului şi fiecare nuanţă predomină în defavoarea întregului filosofic. Artistul nostru, extrem de cultivat, face din Ulise un pretext pentru a-şi pune în valoare dexteritatea şi inteligenta întrebuinţare a tuturor trucurilor artistice. Personajul lui Homer ne încântă prin proteismul său. Are mai multe feţe, este reprezentat prin reliefuri în ciment, desenat, pictat şi sculptat, este un personaj cu maximă deschidere semantică, înglobând întreaga istorie a culturii şi civilizaţiei. Coleg de generaţie cu Ilfoveanu sau cu Câlţia junior, Alexandru Rădvan demonstrează că tinerii artişti din ziua de azi nu mai au nici un complex şi consumă dezinvolt tot ceea ce li s-a oferit până acum. Au maniere şi sunt manierişti. Iubesc versatilitatea şi fac din „jocul“ măştilor un spectacol în sine. Expoziţia „Epic“ de la Anaid Art Gallery, situată mai jos de Piaţa Unirii, pe str. Slobozia, este o invitaţie la cunoaşterea artei contemporane şi probabil amplasarea ei în această toamnă la MNAC ar fi cea mai bună soluţie pentru a o face accesibilă. (Dan Stanca)