Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Expoziția documentară „George Enescu pe continentul american”
În cadrul Festivalului „George Enescu” aveți ocazia să vizitați, la Universitatea Națională de Muzică București, expoziția „George Enescu pe continentul american”, realizată de Muzeul Național „George Enescu”. Expoziția foto-documentară își propune să prezinte activitatea muzicală desfășurată de Enescu pe continentul american, în perioada 1923-1950, aducând în prim-plan concertele și recitalurile susținute de artistul român în multiplele ipostaze: compozitor, violonist, dirijor și pianist.
Expoziția documentară prezintă cronologic evenimente ce atestă prezența muzicianului pe scenele americane la pupitru sau ca solist al unor orchestre celebre, precum și pianist sau violonist în recitaluri camerale. Calitatea de compozitor a fost cea dintâi apreciată de melomani, creațiile sale fiind cunoscute de public cu cel puțin un deceniu înainte de primul său concert pe continent, în 1923. De atunci și până în anul 1950, George Enescu a fost invitat în repetate rânduri ca dirijor și solist al unor ansambluri orchestrale importante, precum cele din New York și Philadelphia și Cleveland, cu care a realizat numeroase turnee în orașe importante.
Întreaga sa experiență americană a însemnat nu numai recunoașterea drept unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai timpului, ci și oportunitatea de a colabora cu artiști de excepție în concerte memorabile, de a susține masterclass-uri și de a realiza înregistrări de referință. Succesul de care s-a bucurat George Enescu pe continentul american este evidențiat în expoziția realizată de muzeografa Irina Nițu și graficianul Horia Nițu.
Managerul Muzeului Național „George Enescu“, Cristina Andrei, consideră că itinerarul american a arătat că arta remarcabilului muzician, indiferent sub ce formă a fost prezentată publicului, a fost pe deplin răsplătită cu elogii din partea specialiștilor, dar și cu multă afecțiune din partea publicului.
Aveți ocazia să descoperiți activitatea lui George Enescu pe continentul american în cadrul expoziției de la Universitatea Națională de Muzică din București până în 24 septembrie, când Festivalul Enescu se va încheia. Programul complet al Festivalului „George Enescu” poate fi consultat pe pagina de internet festivalenescu.ro, acolo unde puteți urmări și transmisiunea în direct a concertelor. (A. D.)