Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Expoziția „Tezaurul județului Bichiș. Vestigii bisericești ocrotite”, la Bichișceaba
Sub genericul „Tezaurul județului Békés (Bichiș). Vestigii bisericești ocrotite”, luni, 23 ianuarie 2017, la Muzeul Județean „Munkácsy Mihály” din Békéscsaba (Bichișceaba) - Ungaria, a avut loc vernisajul unei expoziții cu obiecte bisericești de patrimoniu, aflate în proprietatea a patru Biserici din județul Bichiș: Biserica Ortodoxă Română din Ungaria, Biserica Romano‑Catolică, Biserica Reformată și Biserica Evanghelică.
La eveniment au luat parte mai multe oficialități, între care menționăm pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria. Expoziția a dorit să evidențieze rolul Bisericilor în viața județului Bichiș.
Fiecare dintre cele patru Biserici a avut la dispoziție un spațiu expozițional separat, în care au fost expuse vase și obiecte liturgice, veșminte, relicvarii, cărți vechi, icoane, precum și diferite planșe și fotografii, astfel încât să fie redat specificul fiecărei Biserici și al locașului de cult aferent. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a fost reprezentată prin icoane prăznicare mici pictate pe lemn (1789), o icoană pe pânză cu Sfântul Naum și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (sec. XIX), un antimis, două potire, două cădelnițe, un litier, o acoperitoare de tetrapod, un veșmânt preoțesc, două cărți vechi de cult cu ferecături de argint și o planșă mare cu iconostasul Catedralei Episcopale din Gyula.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 22 ianuarie - 5 martie a.c. și poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00‑18:00, cu excepția zilei de luni.