Expoziţie de fotografie cu biserici de lemn

Bisericile de lemn româneşti sunt poate cel mai bun exemplu de împletire a artei populare, culturii, spiritualităţii, tradiţiei şi creştinismului. Sunt adevărate opere de artă, mărturisind despre vremuri când biserica era cea mai importantă clădire a comunităţii rurale - uneori şcoală, aşezământ de cultură şi artă, loc de întâlnire şi de cerut sfat de la preot.

La „Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina“, aflat în oraşul Gura Humorului, s-a deschis, vineri, 16 ianuarie, expoziţia de fotografie „Bisericile Muzeului Ţăranului“. Prin intermediul acestei expoziţii ce va fi deschisă până pe 16 februarie, vor putea fi admirate imagini cu şase biserici de lemn aflate în patrimoniul Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Fotografiile prezentate în expoziţie aduc în atenţia publicului biserici de lemn pictate, din secolul al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea, iar zonele de unde provin acele monumente ale artei bisericeşti şi populare sunt Aradul (localităţile Groşii Noi, Julita, Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor, Bejan). Porţiunile de pictură rămase până astăzi cuprind scene din Ciclul Cristologic (Purtarea Crucii, Răstignirea, Plângerea Mântuitorului, Drumul Golgotei), precum şi în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Fecioarei Maria cu Pruncul, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, înconjuraţi de cete îngereşti.

Groşii Noi se află la o depărtare de 10 km spre nord de şoseaua Arad-Deva, pe un drum ce porneşte din Căpruţa şi ajunge, în final, prin Mădrigeşti, în Valea Crişului Alb, la Gurahonţ. Satul foarte vechi se întinde de-a lungul unei văi înguste, strânsă între două şiruri de dealuri împădurite.

Biserica de lemn cu hramul „Întâmpinarea Domnului“, situată în centrul satului, pe un „dâmb“, a fost construită în anul 1807. A fost precedată de alta cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“. Biserica este ridicată pe un plan dreptunghiular, cu o absidă nedecroşată, în formă de trapez. Pereţii sunt alcătuiţi din bârne de gorun, cioplite cu barda, dispuse orizontal şi încheiate în obişnuitul sistem „coadă de rândunică“. Sub streaşină, capetele bârnelor ies treptat din masa pereţilor şi formează un sistem de console cu rol de susţinere a acoperişului şi cu efect decorativ. Corpul masiv al edificiului era dominat de un turn care imita fidel turnurile baroce ale bisericilor de zid din zonă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin exactitatea realizării „bulbului“ şi ritmica ascensională a tuturor elementelor componente ale coifului.

Cea mai veche biserică de lemn de pe valea Mureşului de Jos este cea din localitatea Troaş, comuna Săvârşin, judeţul Arad. Ea a fost construită în anul 1782, informaţie care

există gravată cu litere chirilice, pe colţul drept al prestolului de piatră. Locul construcţiei a fost intrarea în sat, numit de localnici Buza Cărunţii, dar în anul 1875 a fost strămutată pe actualul loc, numit Dâmbul Crucii. Pictura realizată conform tradiţiei ortodoxe a fost în tempera, pe o preparaţie aplicată pe lemn, în anul 1812 de către zugravul Nicolae din Lupşa Mare, pe cheltuiala locuitorilor satului, lucrarea costând 30 de florini.

Biserica a funcţionat ca locaş de cult până în anul 1941, când - deşi în vreme de război - comunitatea a decis să-şi construiască o nouă biserică, din cărămidă. Clopotul cel vechi, având inscripţionat anul 1783, a fost mutat în noua biserică. În biserica de lemn s-au păstrat Sfânta Masă care este formată dintr-o lespede de piatră de formă pătrată, susţinută de un picior tot din piatră, chivotul de lemn, datat din anul 1875, aflat pe masa din altar.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, din satul Lunca Moţilor, judeţul Hunedoara, a fost construită spre sfârşitul secolului al XVII-lea, pe dealul numit „Gorgon“ de credincioşii ortodocşi din satul Ţebea şi a fost sfinţită de Mitropolitul Athanasie Anghel în anul 1700, primul ierarh al Bisericii Române Unite, Greco-Catolice. În anul 1820 a fost vândută credincioşilor din Lunca Moţilor. A fost pictată în anul 1829 de pictorul Lupşa din Roşia Montană.

Cu semnificaţie istorică deosebită sunt atât vechimea ei, cât şi pictura. Pictura interioară, într-un grad avansat de deteriorare, în special pronaosul, nu permite decât identificarea câtorva scene din Vechiul şi Noul Testament.

Toţi pereţii sunt decoraţi la partea inferioară la 1,4 m înălţime de la nivelul pardoselii cu o draperie care sugerează năframa de tip popular; acelaşi registru de pe catapeteasmă a fost refăcut cu alte motive şi altă cromatică, fiind executat direct pe lemn.  Biserica se află din 1991 sub ocrotirea Muzeului Ţăranului Român.

Sperăm că aceste informaţii să-i determine pe cât mai mulţi credincioşi şi, de ce nu, pe iubitorii de cultură şi tradiţii populare să viziteze această expoziţie de fotografii şi, poate, după venirea căldurii şi a concediilor, chiar bisericile care dăinuie şi astăzi.

(Foto: Ţetcu Mircea Rareş)