Sub genericul „Străzi deschise/ Atelier: povestea unei străzi și a unei case: Calea Victoriei și Casa Mavrocordat”, iubitorii de arhitectură și povești ale Bucureștilor vor putea participa, în 5 iulie 2026,
Expoziție de pictură la galeria Mănăstirii Turnu, Prahova
Galeria de Artă Sacră „Maria Brâncoveanu” din incinta Bisericii Albe - Catul de Jos a Mănăstirii Turnu din Prahova a găzduit duminică, 28 iunie, după Sfânta Liturghie, vernisajul expoziției de pictură „Început” a artistului Alexandru Antonescu. Tablourile vor putea fi admirate până la 14 august 2026.
„Există un moment, înainte de răsărit, când marea și cerul par să-și piardă contururile, iar toate valorile luminii devin egale. Este clipa în care lumina încă nu a ales ce va revela și ce va ascunde, iar privirea pictorului se află în fața unei promisiuni. Din această experiență a începuturilor se naște expoziția lui Alexandru Antonescu. Titlul expoziției, «Început», vorbește despre această disponibilitate permanentă în fața necunoscutului. Fiecare zi este un nou început. Fiecare dimineață aduce o lumină care nu a mai existat niciodată și care nu se va mai repeta. Fiecare pânză este o nouă încercare de a înțelege lumea. Oricât de vastă ar fi experiența unui artist, în fața luminii el rămâne mereu un ucenic”, a spus Mădălina Mirea, curatoarea expoziției.
Alexandru Antonescu, născut la Constanța în 1957, este un pictor consacrat, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, cu studii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Se prezintă ca un artist a cărui creație, de peste patru decenii, este o neîncetată căutare a luminii din credință, ca prezență vie, tainică, revelată.



.jpg)