Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Expoziţie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Expoziţie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Data: 19 August 2013
Muzeul Naţional de Artă Contemporană, găzduit aşa cum se ştie în Casa Poporului, oferă celor care sunt obişnuiţi să-i treacă pragul o expoziţie inedită şi nonconformistă, dar fără a fi şocantă şi a încălca regulile bunului-simţ tradiţional, intitulată ironic „Good girls“, în care prezintă condiţia femeii contemporane, nostalgiile ei, aspiraţiile secrete, felul în care se integrează într-o lume dinamică şi proteică. Curator este artista de origine sârbă Bojana Pejic, iar coordonator, Marilena Preda Sânc, artist plastic renumit şi profesor la Academia de Artă. 
 
Expoziţia are un farmec special izvorât tocmai din tematică. Trebuie spus că Muzeul Naţional de Artă Contemporană de-a lungul timpului s-a evidenţiat printr-o carieră remarcabilă, şi deci nu este şi nici nu va fi vreodată un loc al teribilismelor ieftine. Aici toţi cei care mai iubesc arta şi nu o văd anchilozată în formule stereotipe vor descoperi ce înseamnă spirit viu, în deplină acţiune, prospeţime, curaj estetic, sfidare pură adusă vremurilor blazate. 
 
Şi această expoziţie deschisă până la sfârşitul lunii viitoare se bucură de aceleaşi însuşiri. Un aer primăvăratec suflă în sălile care o găzduiesc. Avem de-a face cu o participare internaţională, care pune la dispoziţia privitorului un registru larg de tendinţe artistice. Toate însă se înscriu în paradigma postmodernă a diversităţii şi a combinatorismului. Artistele prezente resping locurile comune şi fac din propria lor imaginaţie un teren al unor fertile speculaţii. Jumătate din participante sunt din ţara noastră, dintre  care le amintim pe Suzana Fântânariu, Ana Lupaş, Cecilia Cuţescu, Larisa Crunţeanu, Roxana Trestioreanu. Cromatica uneori accentuată, alteori difuză alternează cu spaţii haşurate în alb şi negru. Montajele mari de asemenea sunt completate de lucrări ale minuţiei şi gingăşiei. Avem senzaţia că ne aflăm în faţa unei geografii secrete, ale cărei chei ni se oferă una câte una. În ciuda marii diversităţi, expoziţia are un caracter unitar şi coerent. Ceea ce la prima vedere pare haos ascunde de fapt un element de structurare şi de cosmicizare. Lumea contemporană se recunoaşte astfel în arta contemporană care-i pune în evidenţă cele mai surprinzătoare unghiuri şi faţete. (Dan Stanca)