Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Ferestrele-metaforă ale Sorinei Iuganu
Recent, la StudioArt (pe bd. Dacia 153-155) - un spaţiu expoziţional conex galeriei Sol - a fost vernisată expoziţia de pictură a Sorinei Iuganu, intitulată „Douăzeci şi unu de ferestre“, adică 21 de simboluri transpuse într-o armonie figurativ-onirică, cu puternice contraste de culoare şi siluete alcătuite din volume asemeni unor arabescuri. Picturile artistei aflate la a treia expoziţie personală reprezintă compoziţii scenografiate, care se completează cu spaţiul galeriei asemeni unor note pe portativ.
Sorina Iuganu a adus în discuţie ideea de cetate. Artista descoperă un loc dezumanizat, supus alienării, în care locuitorii sunt nevoiţi să se retragă în universuri fictive. Singura posibilitate de ieşire din acest „babilon“ este fereastra, unica legătură cu ceea ce se întâmplă în afara ei. Fereastra devine, astfel, legătura cu lăuntrul, conexiunea cu divinitatea sau puntea către ceilalţi.
Fiecare dintre cele „Douăzeci şi unu de ferestre“ constituie o metaforă, privită ca un exerciţiu de salvare a cetăţii. Fereastra către iubirea protectoare, către transcendent, întoarcerea la copilărie, accesarea unor spaţii inaccesibile, misterioase, dezvăluirea feminităţii. Sorina Iuganu se apropie de inefabil prin ferestrele-locuri de trecere între pământ şi cer. Sorina îşi asumă pe parcursul actului artistic rolul de creator - homo faber, dublat de homo ludens, pentru a reda contopirea dintre cele două spaţii - teluric şi celest. Pânzele Sorinei Iuganu constituie o încercare de creare a unui spaţiu intermediar, între Dumnezeu şi lume, sau de împăcare a lumii cu Dumnezeu.
Pentru discursul său plastic, artista împrumută de la macrocosmos sfera, care devine motiv recurent, element al armoniei, echilibrului, al perfecţiunii divine. Personajele sale unesc cerul cu pământul şi formează o coerenţă a întregului, cucerind privitorul.
În încercarea ei de a salva „cetatea“, Sorina translatează în pictură întruchipări ale visului şi iubirii, prin personajele himerice.