Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Festival Internaţional „Lucian Blaga“
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga“, aflat la a XXXV-a ediţie, a debutat, ieri, la casa din Lancrăm în care s-a născut, în urmă cu 120 de ani marele diplomat, filolog, poet, filosof, dramaturg, eseist, prozator şi traducător. Deschiderea celei de-a XXXV-a ediţii a festivalului a avut loc în prezenţa unor oficialităţi judeţene şi locale la Casa Memorială din Lancrăm, de pe Uliţa Veche, un imobil construit în 1870, în care s-a născut şi a locuit Lucian Blaga până la vârsta de 14 ani. După moartea tatălui, preotul Isidor Blaga, în 1908, familia s-a mutat la locuinţa din Sebeş a Letiţiei Pavel, sora lui Lucian, proprietatea din Lancrăm fiind vândută. Casa a fost achiziţionată de stat în 1995, complexul memorial fiind inaugurat în 2008, în urma unei investiţii a Consiliului Judeţean Alba, conform Agerpres.
Timp de două zile, la Lancrăm şi Sebeş au loc recitaluri de poezie şi de muzică clasică, expoziţii de pictură, prezentări de carte, o sesiune de comunicări - „Opera lui Lucian Blaga: contribuţii şi interpretări“ precum şi o slujbă de pomenire.
Azi, 9 mai, la statuia lui Lucian Blaga din satul natal vor fi depuse jerbe şi coroane de flori, după care un sobor de preoţi va oficia o slujbă de pomenire la mormântul marelui cărturar, situat în curtea bisericii din Lancrăm. Născut la Lancrăm, pe 9 mai 1895, Lucian Blaga a murit la Cluj-Napoca, pe 6 mai 1961.