Filmul „Oslo, 31 august“ premiat la Festivalul de Film Transilvania

Aşa se intitulează filmul norvegianului Joachim von Trier, premiat anul acesta la Festivalul de Film Transilvania şi selecţionat anul trecut la Cannes, în cadrul secţiunii Un Certain Regard, unde, dacă ne amintim bine, a fost recompensat Cristi Puiu cu al său "Moartea domnului Lăzărescu". Acest film propune artistic cea mai bună viziune asupra a ceea ce cu o anumită largheţe numim vid sau gol existenţial fără să ştim de fapt ce înseamnă sintagma. Eroul principal, un tânăr sub 30 de ani, suferă groaznic de pe urma acestei maladii pe care încearcă s-o combată folosind metoda "paradisurilor" artificiale. Dar soluţiile se dovedesc, evident, ineficace. El suferă astfel până la capăt şi dispare în neant. Dovadă a faptului că o asemenea faţă a demonului nu poate fi contracarată decât prin credinţă şi orientare spre cer, şi nu prin adjuvante (alcool, drog etc.) care la urma urmei nu ţin decât tot de instrumentarul diavolesc. Chipurile necuratului sunt multiple, unul mai seducător şi mai înşelător decât altul. Eroul lui Trier - regizor care nu are nici o legătură cu celebrul cineast danez Lars von Trier - navighează într-o lume spectrală unde nimic nu pare să aibă viaţă, pentru ca printr-o fericită transfuzie şi el să poată trăi. În zilele noastre, Oslo pare un oraş desprins dintr-un univers, desigur, concret, dar în acelaşi timp ireal, şiruri de cadre aseptice, de o banalitate înfricoşătoare, făcându-ne să regretăm lumea vie a "barbarilor". Filmul este făcut după romanul lui Drieu la Rochelle, "Feu follet", carte scurtă, dar la fel de incisivă despre drama celor singuri şi neadaptaţi. La Rochelle a fost la rândul lui un mare nefericit, omorându-se în cele din urmă într-o societate franceză postbelică, care nu i-a iertat colaborarea cu nazismul. Ceva m-a determinat să trimit filmul lui Trier realizat în 2011 spre tragedia petrecută în Norvegia tot anul trecut, când un terorist dement a ucis peste 70 de oameni. Există o corespondenţă subtilă între cele două situaţii. Eroul din film este terorist cu sine însuşi, dar în planul mare social îşi are sinistra pereche. Andreas Brevig, criminalul, este proiecţia în exterior a unui lăuntric devastat de spaime şi populat de strigoii drogurilor. Ceea ce a făcut cineastul nu este decât completarea realităţii neîndurătoare.