Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Interferențe balcanice

Interferențe balcanice

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Cultură
Data: 07 Octombrie 2025

Galeriile de Artă ale Academiei Române găzduiesc expoziţia internaţională de pictură, icoane, fotografie şi artă decorativă, intitulată „Interferenţe balcanice”. Aflată la cea de-a cincea ediție, expoziţia reuneşte 60 de artişti din România, Bulgaria şi Grecia. Astfel se creează punţi culturale, dar şi un dialog artistic între țările din regiunea balcanică, prin intermediul artelor vizuale.

Proiectul expoziţional își propune să integreze civilizația și cultura țărilor balcanice și să ofere publicului o viziune artistică amplă. Pe simeze sunt prezentate lucrări în acuarelă, tapiserii și sculptură în lemn, toate reprezentative pentru fiecare dintre următoarele țări: România, Grecia și Bulgaria. Sunt redate atât peisaje, cât și momente importante din viața la țară, bogată în tradiții și simboluri.

Curatorul expoziției, Adina Moldova Țitrea, a încercat să creeze „conexiuni între lucrări astfel încât fiecare panou expozițional să redea o poveste. Ca în fiecare an, sunt foarte mulți artiști, majoritatea din România, dar avem și reprezentanți din Grecia și Bulgaria. Sunt lucrări de pictură, în ulei, în acril, acuarelă. Avem și sculptură, avem tapiserie de mici și mari dimensiuni, avem icoane pe lemn, pictură pe sticlă. Veți putea vedea peisaje din țările care expun naturi statice cu obiecte tradiționale și, bineînțeles, icoane, care sunt importante pentru această zonă. Icoanele sunt realizate numai de artiști români, sunt diferite, deși cumva asemănătoare și, evident, respectând canoanele. Avem o icoană de mari dimensiuni, cea mai mare, cu Sfinții Brâncoveni, una cu Maica Domnului și alta cu Sfântul Ilie. Simezele sunt extraordinar de bine echilibrate și dau o căldură aparte. Te simți și ca într-un muzeu, dar și ca acasă. Parcă te duce cu gândul la vatra bunicii”.

Expoziția poate fi vizitată la Galeriile de Artă ale Academiei Române, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00. (A.D.)

Citeşte mai multe despre:   Academia Romana  -   expozitie