Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Kinodiseea, festivalul pentru copiii buni ai viitorului
Orice este posibil în lumea copilăriei. Atunci când este vorba despre o lume a filmului, artistic sau de animaţie, totul se şi vede posibil. Acest lucru vor să sublinieze în fiecare an organizatorii festivalului de film pentru copii şi familie Kinodiseea. După cum îi şi spune numele, festivalul este o călătorie în lumea filmului, dar nu numai atât.
În perioada 14-19 noiembrie 2014, la trei cinematografe din Bucureşti s-a desfăşurat festivalul de film pentru copii Kinodiseea. În cadrul celei de-a şasea ediţii, anul acesta, oferta festivalului a fost foarte bogată atât în ceea ce priveşte filmele, cât şi atelierele artistice legate de felul în care sunt produse filmele.
Programul a cuprins filme pentru copii, începând de la vârsta de 3 ani, care erau dublate în limba română, până la filme pentru copii mai mari, cu scenarii mai complexe, care pot fi înţelese pe la 10-12 ani. Dintre acestea menţionăm „Să vezi marea!“, produs în Cehia, „Loulou, incredibilul secret“, desen animat produs în Franţa, „Misiunea Sputnik“, coproducţie Belgia/Cehia/Germania sau „Privighetoarea“, coproducţie Franţa/China, care redă povestea unei călătorii în care o fetiţă, alături de bunicul ei, descoperă rădăcinile familiei şi vede viaţa cu alţi ochi. Remarcăm, de asemenea, filmul rusesc „Ţinutul copiilor cuminţi“, care relatează povestea unei fetiţe zvăpăiate, care este dusă ca prin minune într-un ţinut al copiilor cuminţi, pentru a învăţa să fie ascultătoare. Nu au lipsit din cadrul festivalului nici filmele mai vechi, dar îndrăgite de atâtea generaţii, cum ar fi filmul animat produs în Ungaria anului 1981, despre vulpoiul „Vuk“, dar şi „Visul unei nopţi de vară“, produs în anul 1959, în Cehoslovacia.
Pe lângă lungmetraje, au fost proiectate şi aproape 100 de scurtmetraje, spre deliciul celor mici, care au participat şi la multe ateliere, de decoruri, de modelare personaje din plastilină, de cascadorie, de animaţie stopcadru, de improvizaţie, precum şi la un bal mascat, unde au putut să se deghizeze în personajele preferate.
Voi sublinia un film, la care au fost şi copiii mei, şi care, pe lângă hohotele de râs pe care le-a stârnit în rândul celor mici, atrage atenţia asupra felului nenatural în care a ajuns să se dezvolte societatea de consum. Este vorba despre filmul „Fiddlesticks“, produs în Germania. Singurii oameni normali, copiii şi bătrânii, care nu sunt atraşi de reclame şi produse fără gust, caută în acest film să se alieze pentru a redescoperi o lume mai bună. Pericolul azilului, care îi paşte pe bătrânii „incomozi“, este evitat cu dibăcie de un grup de copii isteţi, care fac cele mai mari minunăţii din lume, alături de bunicii lor salvaţi. (Pr. Eugeniu Rogoti)