„Luminile periferiei“ şi „Privirea lui Ulise“

A avut loc cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de ICR în colaborare cu reprezentanţa UE în România, Arhiva Naţională de Filme şi Cinemateca Română. Este un festival care şi-a câştigat de mult un binemeritat prestigiu şi este an de an aşteptat cu maxim interes de cinefili. Din peliculele proiectate am reţinut cele ale remarcabilului cineast finlandez Aki Kaurismaki, "Le Havre", ultima sa realizare din 2011, care vesteşte o nouă trilogie cinematografică, dedicată de data aceasta marilor oraşe port din Europa. Şi alte producţii ale regizorului, cum ar fi "Luminile periferiei" şi "Omul fără trecut", au fost prezentate la festival, unele revăzute cu acest prilej, dar stârnind aceeaşi admiraţie. Universul lui Kaurismaki nu este nici feeric, nici euforic. Este vorba de un univers existenţialist, în care oameni sentimentali cad primii victimă circumstanţelor ostile. Tema principală este aceea a solitudinii şi a neadaptării. Destinul acelui agent de pază din "Luminile periferiei" care, având iluzia că întâlneşte marea iubire a vieţii, ajunge până la urmă deţinut şi tot ce părea frumos se transformă într-un coşmar teribil, constituie unul din reperele de bază ale creaţiei lui Kaurismaki, care oglindeşte imaginea din adânc a Europei. La antipodul cineastului finlandez s-a situat o peliculă ca "Goethe" a germanului Philip Stolzl, foarte plăcută, înrudită, cum s-au pronunţat criticii de specialitate, cu "Shakespeare in love" sau "Molière" . Este vorba aşadar de un gen de filme care satisfac gustul marelui public, nefăcând totuşi mult rabat de la calitate. Poate aceasta şi este cinematografia viitorului tocmai pentru a combate filmul inept de acţiune, bazat pe efecte speciale sufocante. Dar una din secţiunile cele mai interesante ale festivalului a fost cea închinată marelui regizor elen, The Angelopolous, decedat la începutul acestui an într-un stupid accident rutier. "Privirea lui Ulise", în care joacă şi Maia Morgenstern, a fost revăzut cu bucurie de toţi cei pentru care numele lui Angelopoulos reprezintă o piatră de hotar în cinematografia europeană a ultimelor decenii. Nu putem încheia fără a aminti producţiile daneze prin care am înţeles că filmul din această ţară nu se reduce doar la geniul lui Lars von Trier, ci mai sunt şi alţi cineaşti care fac cinste ecranului. Unul dintre aceştia este Henning Carlsen, cu pelicula sa proiectată acum, "Foamea", după celebrul roman al lui Hamsun. Tot dramatismul cărţii este redat aici cu fineţe şi fără gesturi retorice inutile.