Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Meditațiile creștine ale părintelui Vasile Beni
Ideea volumului „Predici și Meditații Creștine”, apărut sub semnătura părintelui Vasile Beni de la Biserica „Coroana” din Bistrița, se desprinde de la primele pagini, nu are nevoie să fie citită printre rânduri. Cele 29 de texte meditative țin să transmită direct, fără menajamente, modul în care credinciosul poate ajunge enoriaș îmbisericit.
Iată un dascăl care are un prisos de bunătate în el și al cărui suflet conține ceva din credința și din curățenia unui apostol. Un om cu trăsături ce sugerează bunătatea, calmul și blândețea, acesta este dascălul Vasile Beni, care are dragoste aproape mistică pentru îndatorirea sa de învăţător de oameni și de slujitor al Altarului.
Învățătura sufletească pe care încearcă să o aşeze în paginile acestei cărți se referă la dragostea de muncă, iubirea pentru semeni, respectul pentru cinste, adevăr și frumos, semințe bune care pot înflori bogat mai târziu.
Ultimul capitol al cărții este compus dintr-o suită de rugăciuni, o pravilă a creștinului, recomandări tipiconale, dar și aspecte legate de cuviință, evlavie, participare la slujire și comportament în biserică.
De o frumusețe incontestabilă este „Rugăciunea părinților pentru copii”, care se termină cu următoarea rugăminte: „Nu cer pentru ei, Dumnezeul meu, bogății pământești, care sunt supuse stricăciunii, ci Te rog să le dai trupuri sănătoase și iubitoare de osteneală, care să poată birui în relele vieții. Păzește inimile lor de orice alunecare păcătoasă și apără nevinovăția lor...”
Gândul cu care părintele a scris aceste rânduri îl găsim într-una din strofele de pe ultima copertă a cărții: „Privesc spre Dumnezeu și-I mulțumesc!/ În fiecare zi a vieții mele,/ Că din comori de preț din astă lume,/ Mi-a dăruit și mie două stele”.
Că aceste rugăciuni au o incontestabilă putere mistică o adeverește „Rugăciunea de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu”, din care desprindem un scurt fragment: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, învrednicește-mă ca în toate zilele vieții mele, totdeauna, mulțumire să-Ți aduc și să grăiesc și să cânt cele prea bune Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Iată o nouă carte care se citește cu folos și încântare, fapt pentru care îi mulțumim și îl felicităm pe părintele Vasile Beni.