Memoria frunzelor moarte

Marie Helene Fabra Brătianu este nepoata marelui istoric Gheorghe Brătianu, mort în anii â50 în puşcăria de la Sighet. El a fost unul dintre iluştrii noştri cărturari care, închis, nu a mai revenit în lume, ci s-a dus direct la cele veşnice. Copiii săi însă au fost salvaţi. Au plecat în Franţa şi au rămas acolo. Ileana (Ioana), fata mai mare, a avut la rândul ei o fiică, această doamnă care a vizitat după 1989 în câteva rânduri România şi care a scris o carte despre contactul ei cu ţara strămoşilor ei. Cartea a fost redactată în franceză şi tradusă de eminentul Emanoil Marcu, cel care a pus în româneşte şi opera lui Cioran. "Memoria frunzelor moarte", aşa se cheamă lucrarea, apărută la Humanitas, ne aminteşte prin titlu de romanul lui Mihai Vilara (Fărcăşanu) "Frunzele nu mai sunt aceleaşi", premiat în 1945 de Fundaţiile Regale înainte de plecarea definitivă din România a autorului. Şi acela era un cântec de lebădă, şi cartea de faţă are parfumul a ceva pierdut, dar pe care vrem să-l recuperăm din amintiri. Autoarea ştie de la mama ei multe amănunte aşternute în pagină delicat, dar ferm. Ia contact cu o ţară pe care ar vrea s-o iubească din tot sufletul, dar pe de altă parte simte aici şi o răceală, o ostilitate, şi nu ştie cum să le răspundă. Amestecul acesta de stări emoţionale ne impresionează şi ne face să ne punem din nou întrebări privind condiţia dintotdeauna a exilatului şi ce poate simţi el faţă de altul care niciodată nu şi-a părăsit ţara. Mama, dar mai ales bunica, sunt personajele de roman ale unei lucrări memorialistice. De o parte e lumea din Franţa, Germania sau Elveţia, de cealaltă, universul concentraţionar de aici, pe care autoarea îl cunoaşte din însemnările bunicii ei, care la rândul ei a fost închisă. Citind anumite pagini, parcă reîntâlnim atmosfera din evocările făcute de Nicole Grossu în "Binecuvântată fii închisoarea mea". Dar şi din scrisorile Piei Pillat. Rasa şi destinul ajung să-i unească pe oameni. Cartea aceasta aparţine unei familii care e totuna cu România veche, peste ale cărei ruine îndurerate s-au depus numeroase straturi de pământ şi de rugină. Şi bineînţeles frunze moarte.