O carte care ne reaminteşte de legătura noastră cu pământul

Deşi prezintă o lume îndepărtată, această carte ne reaminteşte că rugăciunea se poate face în orice limbă; că putem fi mai buni, mai senini şi graţie sărbătorilor care ne leagă de natură şi de Dumnezeu.

"Datele sărbătorilor au fost determinate de diferitele ipostaze ale naturii (...). Toate aceste serbări, scripturale sau populare, sunt numite parvana; derivat din sanscritul parva (nod), termenul însuşi explică rostul acestora – serbarea punctelor de tranziţie din natură. Sau, mai precis, cosmicizarea vieţii umane". Astfel scrie Amita Bhose în studiul despre sărbătorile religioase hinduse, publicat recent de editura Cununi de stele, sub titlul "Sărbători sezoniere din India". Dincolo de satisfacerea unei curiozităţi pentru ritualuri ale unei lumi care a fascinat românii dintotdeauna – India –, cartea este un bun prilej de reculegere, de împăcare cu sine, de reamintire a legăturii noastre cu pământul.

"Sărbători sezoniere din India" oferă datele esenţiale despre sărbătorile religioase hinduse, atât pentru cele ce ţin de scripturi cât şi pentru cele populare, care se desfăşoară în cursul anului în partea răsăriteană a Indiei, îndeosebi în Bengal. Festivalul carului, Serbarea leagănului – Jhulan –, ritualurile agrare practicate în cinstea lui Indra, zeul ploii, Serbarea zeiţei şerpilor – Manasa-puja –, evocarea zeiţei norocului – Lakşmi vrata –, Serbarea zeiţei-mamă – Durga puja –, Ziua fraţilor – Bhratr-dvitiya – sunt doar câteva dintre sărbătorile religioase pe care autoarea le-a schiţat pentru a realiza o imagine de ansamblu a ritualisticii indiene.

Ritualistica indiană aminteşte de cea românească

O ritualistică amintind de cea a românilor, în unele situaţii, cum ar fi sărbătoarea Zeiţei mamă, Durga puja, şi care începe prin oferirea de pomeni strămoşilor, ca în Sâmbăta morţilor, la noi. Sau serbarea şnurului de prietenie, când oamenii leagă la încheietura mâinii drepte a celor din jur un şnur colorat şi împodobit cu ornamente, asemănătoare mărţişorului românesc. Ori spălarea ritualistică pe cap, care are şi la indieni – de Desahara – şi la români – de Sântoader – aceeaşi semnificaţie, dorinţa ca spicele grânelor să fie lungi şi dese precum părul bogat al fetelor. Iar dacă urmărim ritualurile săvârşite pentru invocarea ploii, chiar dacă prin mijoace diferite la cele două popoare, acestea nu fac decât să întărească legătura omului cu natura, o natură universală.

Tabloul sărbătorilor indiene este întregit de datele despre sistemul astronomic tradiţional, obiceiurile zilnice şi sărbătorile perene, un tablou oferit nouă de Amita Bhose, care, din dragoste pentru opera lui Eminescu, a renunţat la tot în India pentru a trăi şi muri în România.

(Carmen Muşat-Coman, filolog, este singura traducătoare din limba bengali din ţară)